1 Mai fierbinte în Grecia. Muncitorii ies în stradă: Proteste și haos în transporturi

HomeStiri Noi

1 Mai fierbinte în Grecia. Muncitorii ies în stradă: Proteste și haos în transporturi

Publicat: 01/05/2025 23:56

Groupama, un Superbrand în România
O femeie din America, uimită când a văzut sucurile din supermarketurile din Europa: E o nebunie! / video
În doar un an, România va trece printr-un adevărat infern economic: Ce preconizează un fost ministru pentru 2026 și 2027

Freepik



Distribuie:

Mii de persoane au manifestat joi la Atena în cursul mitingurilor de 1 mai, în timp ce transporturile urbane şi maritime au fost întrerupte din cauza unei greve.

Feriboturile care asigură transportul între Grecia continentală şi insulele din Marea Egee şi Marea Ionică au rămas joi la docuri, în timp ce metroul, autobuzele şi troleibuzele din Atena au încetat temporar activitatea, transmite Agerpres.

Confederaţia generală a salariaţilor din sectorul privat (GSEE) a cerut într-un comunicat „politici active de combatere a costului ridicat al vieţii şi a crizei locuinţelor” deoarece mulţi greci au salarii mici.

Sindicatul afiliat Partidului Comunist Pame s-a angajat, de asemenea, să intensifice „lupta pentru creşteri salariale, contracte colective, servicii publice cu personal, şcoli şi spitale care să corespundă progreselor ştiinţifice”.

La Salonic, al doilea oraş ca mărime al ţării, aproximativ 7.000 de persoane s-au adunat pentru a manifesta, potrivit poliţiei locale.

„Cerem creşteri salariale pentru a putea trăi, contracte colective care să ne protejeze, locuri de muncă şi o viaţă cu drepturi”, a declarat reprezentantul sindical Haris Kyprianidis.Salariile mici sunt criticate de sindicate într-o ţară în care, în pofida unei reveniri a creşterii economice, inegalităţile sociale sunt din ce în ce mai semnificative.
Salariul minim în Grecia a fost majorat la 1 aprilie cu 6,02% la 880 de euro brut (743 de euro net).


Distribuie:


Urmărește-ne:

Google News link

Whatsapp link

Telegram link

COMMENTS