Curtea de Apel Ploieşti judecă alte două cereri de suspendare și anulare a hotărârii CCR privind alegerile prezidenţiale din 2024

HomeStiri Noi

Curtea de Apel Ploieşti judecă alte două cereri de suspendare și anulare a hotărârii CCR privind alegerile prezidenţiale din 2024

Magistrații Curţii de Apel Ploieşti judecă miercuri, 30 aprilie, încă două dosare în care se cere suspendare

Papa Leon al XIV-lea apare pentru prima dată în fața credincioșilor din întreaga lume. Va rosti tradiționala rugăciune de la balconul Bazilicii Sfântul Petru
Mărturia șocantă a fostei jurnaliste care și-a aruncat fetița de la etajul 5, apoi a recurs la același gest
Suplimentul care salvează viața cardiacilor. Unii pacienți pot scăpa și de operație

Magistrații Curţii de Apel Ploieşti judecă miercuri, 30 aprilie, încă două dosare în care se cere suspendarea şi anularea deciziei Curții Constituționale (CCR) prin care scrutinul prezidenţial de anul trecut a fost anulat.

Curtea de Apel Ploiești Foto: caploiesti.ro

Curtea de Apel Ploiești Foto: caploiesti.ro

Anterior, aceeaşi instanţă a dat decizii contradictorii în speţe care au acelaşi obiect.

Săptămâna trecută, un magistrat a decis suspendarea executării Hotărârii nr. 32 a CCR, soluţie contrazisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la recurs. Judecătorul Alexandru Vasile a fost cel care a dat hotărârea privind suspendarea hotărârii CCR de anularea a alegerilor din decembrie 2024.

De asemenea, marți, 29 aprilie, magistraţi de la alte completuri de judecată de la Curtea de Apel Ploieşti au respins cererile de anulare a deciziei CCR privind anularea alegerilor, pe motiv că instanţa nu are competenţa de a face acest lucru.

Într-un al treilea dosar care a avut termen marți la aceeași instanță, judecătorii au decis amânarea cauzei pentru miercuri, 30 aprilie.

Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti au fost înregistrate, în total 11 dosare care au ca obiect suspendarea şi anularea Hotărârii 32 a CCR.

COMMENTS