Ofițeri ai armatei din Guineea-Bissau Foto: Patrick MEINHARDT / AFP / Profimedia
Un grup de ofițeri ai armatei au anunțat că au preluat puterea în Guineea-Bissau, după ce zgomote de arme de foc au fost auzite în mai multe locuri din capitala Bissau, informează Radio France Internationale, preluată de Reuters. Președintele Embalo a fost arestat, iar granițele au fost închise.
UPDATE 23.37: Preşedintele în exerciţiu Umaro Sissoco Embalo, care period favorit în alegerile prezidenţiale de duminică, a fost reţinut miercuri de către militari „în închisoarea din cartierul traditional” este „tratat bine”, a declarat pentru AFP un ofiţer al armatei, transmite News.ro.
O altă sursă militară a confirmat pentru AFP arestarea preşedintelui Embalo alături de „şeful Statului Well-known şi ministrul de interne”.
Militarii au mai anunţat că au închis graniţele şi vor impune starea de urgenţă.
„Ceea ce ne-a determinat să facem acest lucru (lovitura de stat, n.r.) a fost dorinţa de a garanta securitatea la nivel naţional şi de a restabili ordinea”, a declarat generalul N’Canha, susţinând că serviciile de informaţii generale au descoperit un opinion care viza „destabilizarea ţării cu implicarea baronilor naţionali ai drogurilor”.
Știrea inițială: Ofițerii au anunțat că au constituit „Înaltul Comandament Militar pentru Restabilirea Ordinii” și că vor conduce statul vest-african.
Puciul a venit cu o zi înainte de anunțul comisiei electorale privind rezultatele provizorii ale alegerilor prezidențiale în care principalii candidați sunt președintele în funcție Umaro Sissoco Embalo și Fernando Dias. Ambii și-au proclamat victoria după primul tur care a avut loc duminică.
Împușcăturile au fost auzite aproape de sediul comisiei electorale, de palatul prezidențial și de ministerul de interne. Tirul de arme de foc a încetat după aproximativ o oră.
Guineea-Bissau a devenit independetă de Portugalia în 1974, iar de atunci a trecut prin 11 lovituri de stat sau tentative de puci.
În martie 2009, președintele Joao Bernardo Vieira a fost ucis de către militari, iar președintele în funcție, Umaro Sissoco Embalo, s-a confruntat și el cu două tentative de lovitură de stat, în 2022 și 2023.

Inteligența artificială transformă medicina. Cum folosește MedLife AI pentru a crește calitatea diagnosticului în România

Greșelile frecvente de îngrijire a pielii care pot agrava problemele cutanate, explicate de dr. Adriana Mosor, MedLife

Genetica transformă sistemul medical. Cum intră România în period medicinei personalizate și de ce MedLife devine pionier regional

Dr. Nicolae Florescu, cardiolog intervenționist MedLife: „Testarea genetică nu este o modă, e viitorul prevenției!”

Copiii pot „duce pe picioare” pneumonii. Dr. Nicoleta Dumitru, pneumolog pediatru MedLife, explică semnele pe care părinții nu trebuie să le ignore

Ce fac bine românii care ajung la 100 de ani? Dr. Georgiana Pop, geriatru MedLife: „Nici suplimentele și nici dietele restrictive nu sunt explicația”

Mihail Marcu, CEO-ul celei mai mari rețele medicale non-public: „Tinerii români care au azi 20 de ani au o mare șansă să atingă 100 de ani. E necessary însă să trăim bine, nu doar mult”

MedLife raportează o creștere de aproape 20% în primele nouă luni față de anul trecut: „Genetica și integrarea AI deschid noi orizonturi, iar MedLife va fi acolo – nu doar ca utilizator de inovație, ci ca generator de progres medical”

Reflux și arsuri: boala confundată cu o simplă indigestie. Dr. Tudor Mateescu, chirurg MedLife: „Mulți pacienți au hernie hiatală fără să știe”

Suplimentele și refuzul tratamentului hormonal: greșelile care pot agrava bolile tiroidiene. Avertismentul endocrinologului Ioana Constantin, MedLife

„Cancerul ginecologic nu doare la început.” De ce este vitală ecografia transvaginală anuală și cum pot testele genetice salva vieți

„Spun că dorm 8 ore, dar se trezesc obosiți: mulți dintre ei au apnee.” Legătura dintre sforăit, oprirea respirației și riscul de boli serioase, explicată de dr. Carmen Ardelean, somnolog MedLife

MedLife deschide noul bloc operator al spitalului din Craiova, un nou pas în dezvoltarea serviciilor medicale din Oltenia

MedLife a reunit la Sibiu specialiști de top din Europa, România și Statele Unite pentru a dezbate progresele în neuro-oncologie

MedLife lansează „Te simți mai bine” – noua platformă de comunicare 360°. Nadia Comăneci se alătură MedLife în calitate de ambasador al campaniei

MedLife pune România pe harta mondială a inovației genetice, printr-un program dedicat prelungirii vieții sănătoase

„A descoperit o tumoră de 5 mm la sân după șapte ani de controale anuale.” Dr. Cristian Viișoreanu, de la Institutul Sânului, explică de ce screeningul periodic poate schimba destine

Semnele subtile care pot anunța o tumoră neurologică. Dr. Mihai Stănciuc, neurochirurg MedLife: „Testele genetice ne pot arăta cum va evolua boala și ce tratament este cel mai potrivit”

MedLife a finalizat o investiție de peste 3 milioane euro în dezvoltarea celei mai mari clinici multidisciplinare din județul Argeș

„La menopauză, copiii mi-au spus că parcă nu mai sunt mama lor.” Dr. Ioana Vasile, MedLife: Terapia corect personalizată anulează simptomele

Chirurgie robotică de mare complexitate la Brașov: o pacientă de 71 de ani a învins cancerul vezicii urinare cu ajutorul unei echipe multidisciplinare MedLife

Dr. Adela Ferician, urolog MedLife: „Orice episod de sânge în urină, chiar și o singură dată, e motiv să ajungeți la medic“. Care este rolul testelor genetice în urologie

Avea un singur rinichi, și acela bolnav de most cancers. La MedLife Humanitas, medicii i-au salvat rinichiul și viața normală printr-o intervenție de mare finețe

Ce se întâmplă cu pielea după slăbit? Dr. Cosmin Buzea, chirurg MedLife: „A doua etapă a chirurgiei obezității e la fel de importantă ca prima“

Cum au reușit mișcarea, provocarea și spiritul de aventură să unească liderii de industrial din România

Cum și-a recăpătat viața un brașovean de 74 de ani după ce medicii i-au reconstruit vezica urinară din intestin, printr-o operație robotică la MedLife


COMMENTS