Podiumul a fost completat de olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing). În urma rezultatului din această cursă, Lando Norris preia
Podiumul a fost completat de olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing). În urma rezultatului din această cursă, Lando Norris preia conducerea în clasamentul piloților, cu patru curse înainte de final. Etapa din Mexic a fost a 20-a, din cele 24 ale sezonului de Formula 1.
Norris a câștigat în Mexic și e noul lider, dar Verstappen rămâne aproape
Oscar Piastri (McLaren) a condus până azi în clasamentul piloților, dar acum a picat pe locul 2. El a încheiat cursa din Mexic pe locul 5, după Oliver Bearman (Haas).
Iată cum arată lupta pentru titlul mondial la piloți, cu patru etape înainte de final:
- Lando Norris (McLaren) – 357 puncte
- Oscar Piastri (McLaren) – 356 puncte
- Max Verstappen (Red Bull Racing) – 321 puncte
Ultimele patru titluri mondiale din Formula 1 au fost câștigate de olandezul Max Verstappen. Lewis Hamilton a fost ultimul pilot de la McLaren care a obținut titlul mondial la piloți, în sezonul 2008. Acela a fost primul titlu mondial pentru pilotul englez aflat acum la Ferrari.
Rezultatul final în Marele Premiu al Mexicului
- Lando Norris (McLaren)
- Max Verstappen (Red Bull Racing)
- Charles Leclerc (Ferrari)
- Oliver Bearman (Haas)
- Oscar Piastri (McLaren)
- Kimi Antonelli (Mercedes)
- George Russell (Mercedes)
- Lewis Hamilton (Ferrari)
- Esteban Ocon (Haas)
- Gabriel Bortoleto (Kick Sauber)
- Yuki Tsunoda (Red Bull Racing)
- Alexander Albon (Williams)
- Isack Hadjar (Racing Bulls)
- Lance Stroll (Aston Martin)
- Pierre Gasly (Alpine)
- Franco Colapinto (Alpine)
- Carlos Sainz Jr (Williams) – a abandonat în turul 67
- Fernando Alonso (Aston Martin) – a abandonat în turul 34
- Nico Hulkenberg (Kick Sauber) – a abandonat în turul 26
- Liam Lawson (Racing Bulls) – a abandonat în turul 6
Și Ferrari are motive de bucurie după această cursă. Italienii au urcat pe locul 2 în clasamentul constructorilor, peste Mercedes. De asemenea, pilotul Oliver Bearman (Haas) a reușit cea mai bună clasare a carierei.
Următoarea cursă va avea loc peste două săptămâni, în Brazilia. Până la finalul sezonului au mai rămas de disputat patru curse. Sezonul se va termina pe 7 decembrie, la Abu Dhabi.


COMMENTS