Ce meci a făcut Siyabonga Ngezana, în centrul apărării Africii de Sud, în fața unor vedete din Premier League, prec
Ce meci a făcut Siyabonga Ngezana, în centrul apărării Africii de Sud, în fața unor vedete din Premier League, precum Mo Salah (Liverpool) și Omar Marmoush (Manchester City).
Fotbalistul FCSB-ului, titular și integralist, a fost precum o „stâncă“ și, în niciun moment, n-a comis vreo gafă, în stilul celor pe care le-a făcut, în acest sezon, la formația bucureșteană.
În prima repriză, naționala Egiptului a dominat întâlnirea și a fost răsplătită după o fază în care colegul lui Ngezana din apărare, Mudau, l-a faultat în careu pe Salah. Penalty-ul a fost dictat abia după intervenția VAR și după ce arbitrul a revăzut faza pe marginea terenului. Salah a transformat de la punctul cu var, fără emoții (45).
Imediat după acest gol, Egipt a rămas în zece oameni! Hany a primit al doilea „galben“, în minutul 45+2, și a fost trimis la cabine.
Ngezana, aproape de a marca în prelungiri după un corner
Cu un om în plus, Africa de Sud a atacat în valuri, în partea secundă. Reduta egipteană a rezistat însă și chiar a avut câteva oportunități de a înscrie pe contraatac.
În minutul 90+7, Ngezana a fost aproape de a deveni eroul Africii de Sud! După un corner, lovitura sa de cap a fost respinsă agonizant de portarul egiptean, Mohamed El Shenawy, după cum se poate vedea aici.
Egipt – Africa de Sud s-a terminat 1-0.
Pentru prestația sa, Ngezana a fost notat cu 6,3 de Flashscore, în condițiile în care media echipei a fost de 6,5.
În ultima partidă din faza grupelor, Africa de Sud va întâlni Zimbabwe pe 29 decembrie, de la ora 18:00, ora României.

COMMENTS