Liga Campionilor: Benfica Lisabona s-a calificat în play-off la ultima fază, Vlad Dragomir a marcat pentru Pafos, iar Napoli e out din cupele europene

HomeStiri NoiBreaking news

Liga Campionilor: Benfica Lisabona s-a calificat în play-off la ultima fază, Vlad Dragomir a marcat pentru Pafos, iar Napoli e out din cupele europene

Echipa portugheză Benfica Lisabona a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-2 formaţia spaniolă Real Madrid, şi s-a

LIVE TEXT Liga Campionilor, optimile de finală: se joacă marele meci Real Madrid
Liga Campionilor: Aston Villa a învins miercuri seara, pe teren propriu, formaţia belgiană Club Bruges
Surpriză în Liga Campionilor la handbal masculin! Sporting Lisabona, zdrobită pe teren propriu de Nantes, lipsită de antrenorul principal

Echipa portugheză Benfica Lisabona a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-2 formaţia spaniolă Real Madrid, şi s-a calificat in extremis în play-off-ul Ligii Campionilor, acolo unde Napoli nu a ajuns. Vlad Dragomir a înscris, pentru Pafos, unul din cele mai frumoase goluri ale serii.

La Lisabona, într-un meci cu de toate, madrilenii au deschis scorul prin Mbappe, în minutul 30, apoi Schjelderup a egalat pentru Benfica. Lusitanii au trecut în avantaj prin golul din penalti al lui Pavlidis, din al cincilea minut al prelungirilor, iar Schjelderup a reuşit dubla, în minutul 54, şi elevii lui Mourinho se distanţau la două goluri.

Mbappe a redus din diferenţă în minutul 58 şi Benfica avea 3-2. Asencio şi Rodrygo au fost eliminaţi în minutele de prelungire, iar Benfica a avut lovitură liberă în al optulea minut de prelungire. Trubin a transformat şi a aruncat în aer Da Luz pentru că la 4-2 Benfica trecea pe locul 24, ultimul care duce în 16-imi, iar Marseille ieşea din calculele calificării.

În Cipru, Pafos a învins pe Slavia Praga, cu 4-1, iar scorul a fost deschis de Vlad Dragomir, în minutul 17, cu un uluitor, de la distanţă, în stilul lui Gheorghe Hagi.

Rezultate și clasament

În Liga Campionilor, primele opt echipe – calificate direct în optimi, sunt: Arsenal, Bayern, Liverpool, Tottenham, FC Barcelona, Chelsea, Sporting Lisabona şi Manchester City.

Real Madrid termină pe 9, urmată de Inter – pe locul 10, şi PSG, pe 1, toate trei mergând în play-off. S-au mai calificat în play-off Newcastle, Juventus Torino, Atletico Madrid, Atalanta, Leverkusen, Dortmund, Olympiacos, FC Bruges, Galatasaray, AS Monaco, Qarabag, Bodo/Glimt şi Benfica.

Rămân în afara cupelor europene Marseille, Pafos, PSV, Athletic Bilbao, Napoli, Ajax, Eintracht sau Villarreal.

Rezultate înregistrate miercuri seara, în ultima etapă din faza grupei Ligii Campionilor:

Ajax Amsterdam – Olympiakos Pireu 1-2, Arsenal Londra – Kairat Almaty 3-2, AS Monaco – Juventus Torino 0-0, Athletic Bilbao – Sporting Lisabona 2-3, Atletico Madrid – Bodo/Glimt 1-2, FC Barcelona – FC Copenhaga 4-1, Bayer Leverkusen – Villarreal 3-0, Benfica Lisabona – Real Madrid 4-2, Borussia Dortmund – Inter Milano 0-2, FC Bruges – Olympique Marseille 3-0, Eintracht Frankfurt – Tottenham 0-2, FC Liverpool – Qarabag 6-0, Manchester City – Galatasaray Istanbul 2-0, Napoli – Chelsea 2-3, Pafos – Slavia Praga 4-1, PSG – Newcastle 1-1, PSV Eindhoven – Bayern Munchen 1-2, Union St Gilloise – Atalanta Bergamo 1-0.

COMMENTS