Accident lângă Spitalul Colentina din București. Șase mașini implicate, una s-a răsturnat. O femeie a ajuns la spital

HomeStiri NoiBreaking news

Accident lângă Spitalul Colentina din București. Șase mașini implicate, una s-a răsturnat. O femeie a ajuns la spital

Accident bizar în parcarea unui mall din Piteşti. A vrut să facă un viraj şi s-a răsturnat pe plafon
Accident bizar în Arad: Un tramvai a plecat singur din depou și a lovit o altă garnitură. Patru persoane au fost rănite
Accident de groază pe DN 1 în Bihor. O persoană a murit, alte patru sunt rănite

Accident lângă spitalul Colentina. Sursa foto: Files Trafic București Ilfov / Facebook

Ramona Ciobanu

Trei mașini aflate în mişcare şi trei staţionate au fost implicate miercuri dimineață într-un accident de circulaţie pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în zona Spitalului Sanatorium Colentina din Capitală. În urma accidentului, o femeie a ajuns la spital, iar în zonă au fost impuse restricții de trafic, anunță Brigada Rutieră.

Accidentul a avut loc în jurul orei 7:30.

„Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un accident de circulație, în care au fost implicate trei autovehicule aflate în mișcare și trei staționate, iar din impact un autovehicul s-a răsturnat pe partea laterală stânga”, a transmis Brigada Rutieră.

Șoferii implicaţi au fost testaţi cu aparatul Alcooltest, rezultatele indicate fiind „zero”.

În urma accidentului, o şoferiţă în vârstă de 56 de ani a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital.

Au fost aplicate restricţii pe benzile 1 şi 2 pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în dreptul Spitalului Sanatorium Colentina, către strada Barbu Văcărescu.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

COMMENTS