Un stejar secular din Pădurea Sherwood, din nordul Angliei, care, potrivit legendei, i-a servit drept adăpost haiducului şi e
Un stejar secular din Pădurea Sherwood, din nordul Angliei, care, potrivit legendei, i-a servit drept adăpost haiducului şi eroului Robin Hood, pare să fi murit, a anunţat joi organizaţia care se ocupă de îngrijirea acestuia.
Se spune că Pădurea Sherwood este cea în care Robin Hood ar fi furat bani de la nobili bogaţi pentru a-i împărţi apoi săracilor.
Potrivit legendei, haiducul englez l-ar fi păcălit pe duşmanul său declarat, şeriful din Nottingham, ascunzându-se într-un copac – denumit ulterior „Major Oak” („Stejarul Major”).
Acesta este unul dintre cei mai mari stejari din Regatul Unit, cu un trunchi ce are o circumferinţă de 11 metri. „Stejarul Major” ar avea vârsta de aproximativ 1.200 de ani, potrivit estimărilor.
Însă în acest an copacul nu a mai produs frunze, iar „experţii cred că el a murit”, a anunţat Royal Society for the Protection of Birds (RSPB), organizaţia care administrează rezervaţia naturală din comitatul Nottinghamshire, unde se află Pădurea Sherwood, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
„Este sfâşietor pentru toată lumea”, a declarat Hollie Drake, directoarea sitului „Pădurea Sherwood”.
Potrivit RSPB, în ultima vreme, stejarul intrase într-o stare vizibilă „de declin”.
Acest fapt s-ar datora poluării şi perioadelor record de secetă din ultimii cinci ani, consideră aceeaşi organizaţie.
Uriaşul copac era sprijinit de numeroşi stâlpi de susţinere, montaţi de-a lungul anilor, iar unele dintre cavităţile sale au fost umplute cu beton.
Ghinde şi butaşi proveniţi din arborele original au fost folosiţi pentru a creşte puieţi de stejar în întreaga lume, a precizat RSPB.
Pădurea Sherwood adăposteşte una dintre cele mai importante colecţii de stejari seculari din Europa de Vest.
Editor : B.P.

COMMENTS