FCSB va încasa trei milioane de euro de la Union Saint-Gilloise în schimbul lui Olaru, însă roș-albaștrii mai pot
FCSB va încasa trei milioane de euro de la Union Saint-Gilloise în schimbul lui Olaru, însă roș-albaștrii mai pot primi o lovitură grea. Florin Tănase e tentat de o ofertă venită din China și ar putea pleca.
Gabi Balint: ”Olaru trebuie înlocuit cu un jucător cel puțin la fel de bun!”
Gabi Balint crede că FCSB are probleme mari în momentul de față, după ce roș-albaștrii l-au pierdut pe Darius Olaru, care a semnat cu Union Saint-Gilloise, și sunt aproape să îl piardă și pe Florin Tănase, care nu a semnat încă prelungirea contractului și nu a plecat în cantonament cu echipa.
Balint crede că problema care ”arde” în primul rând la gruparea patronată de Gigi Becali este găsirea unui înlocuitor pentru Darius Olaru, cu o calitate apropiată de cea a fostului căpitan al roș-albaștrilor.
”FCSB are deja o problemă fără Olaru și va avea și fără Tănase, pentru că sunt doi jucători poate cei mai importanți din echipă. Tănase a fost desemnat cel mai bun jucător anul trecut. Deocamdată trebuie înlocuit Olaru cu unul cel puțin la fel de bun, un jucător cu travaliu mult.
Trebuie un jucător creator, care să fie lider rapid în această echipă, și marcator, și conducător de joc. Cisotti e un jucător disciplinat, care a arătat foarte mult, nimeni nu îi dădea șanse mari când a venit, dar nu e ceea ce are nevoie pentru a-l înlocui pe Olaru”, a spus Gabi Balint la Digi Sport.

COMMENTS