Inaugurarea unui nou muzeu în capitala Germaniei, Berlin Modern, a fost amânată pentru anul 2030, după ce infiltraţii de ap
Inaugurarea unui nou muzeu în capitala Germaniei, Berlin Modern, a fost amânată pentru anul 2030, după ce infiltraţii de apă şi infestări microbiene au fost descoperite în unele zone ale clădirii, au spus joi autorităţile, potrivit DPA.
Finalizarea muzeului este aşteptată în 2030, a spus o purtătoare de cuvânt a Fundaţiei pentru Patrimoniul Cultural Prusac, confirmând astfel relatări anterioare din presă.
”Toate măsurile disponibile au fost luate pentru a repara pagubele cât de repede posibil şi nu a fost nevoie să oprim construcţia”, a adăugat ea.
Noul muzeu este construit lângă Potsdamer Platz, centrul Berlinului, şi este proiectat pentru a găzdui colecţia de artă a Neue Nationalgalerie, aflată în apropiere.
Neue Nationalgalerie care, din cauza spaţiului limitat, poate expune doar o parte din colecţia sa, plănuieşte să mute operele de artă în Berlin Modern chiar înainte de deschiderea oficială.
Construcţia muzeului, proiectat de firma elveţiană de arhitectură Herzog & de Meuron, a fost estimată la 507 milioane de euro, sumă care depăşeşte bugetul iniţial de 200 de milioane de euro.
Termenul prevăzut pentru deschiderea muzeului a mai fost amânată o dată. La începutul construcţiei, în 2019, termenul de finalizare estimat era 2026. Cu toate acestea, anul trecut, la ceremonia de inaugurare a structurii, inaugurarea finală a fost amânată pentru 2029.

COMMENTS