Observator » Ştiri externe » Bătaie pe AC-uri în magazinele Lidl din Franța. Clienții s-au îm
Observator
» Ştiri externe
» Bătaie pe AC-uri în magazinele Lidl din Franța. Clienții s-au îmbrâncit și și-au smuls cutiile din mâini
În faţa unui magazin dintr-un cartier nordic al Parisului, coada se întindea de-a lungul trotuarului încă de la ora 07:00 dimineaţa, cu două ore înainte de deschiderea magazinul, ajungând la aproximativ 200 de persoane, potrivit unui jurnalist AFP.
Articolul continuă după reclamă
În general, mulţimea era bine dispusă, dar au izbucnit şi altercaţii între unii clienţi care încercau să se bage în faţă.
„Nu voi deschide magazinul până nu plecaţi!”, a strigat o manageră, în timp ce clienţii o luau la întrebări. Un alt angajat a declarat pentru AFP că pentru acel magazin fuseseră livrate doar două aparate de aer condiţionat.
Cozi în fața magazinelor de la 4:00 dimineața
Lassana, care a refuzat să-şi dea numele de familie, a fost unul dintre cei doi norocoşi: a ajuns la magazin la ora 4:00 dimineaţa.
Fatou, în vârstă de 69 de ani, a fost mai puţin norocoasă: „Am ajuns aici la 6:30 dimineaţa. Au spus că sunt doar două aparate de aer condiţionat. Eu eram a treia. A fost o minciună”, a exclamat ea, criticând politica de comunicare a retailerului. Şi alţii din mulţime erau supăraţi pe Lidl, simţind că sunt „trataţi ca nişte animale”.
În Sevran, o suburbie a Parisului, în faţa supermarketului Lidl s-a format şi o coadă lungă de vehicule care perturba traficul. „E o nebunie! (…) Totul este blocat, tot centrul oraşului este blocat din cauza asta”, a declarat pentru AFP Laurence Duchateau, un localnic în vârstă de 59 de ani.
Cozi lungi, goană în magazine, îmbrânceli: mai multe videoclipuri de pe reţelele de socializare arată mulţimi de oameni care încearcă să cumpere ventilatoare şi aparate de aer condiţionat la preţuri de chilipir în alte magazine Lidl.

COMMENTS