Cum a ajuns „capitala europeană a crimelor” printre cele mai sigure locuri din lume. Planul care a salvat Scoția de „boala” violenței

HomeStiri NoiBreaking news

Cum a ajuns „capitala europeană a crimelor” printre cele mai sigure locuri din lume. Planul care a salvat Scoția de „boala” violenței

La începutul anilor ‘2000, riscul să fii agresat în Scoția era de trei ori mai mare decât în SUA. De

Rusia a ajuns la fundul sacului. Refoloseşte tancuri depăşite de tip T-62 în războiul din Ucraina
Cum a ajuns Frank Sinatra cel mai mare fan al clubului Genoa, proaspăt preluat de Dan Șucu: „În inima mea port două lucruri” » Cerință specială înainte de a muri
O fetiță a ajuns în comă din cauza unei complicații rare a gripei. De ce se simte tatăl vinovat

La începutul anilor ‘2000, riscul să fii agresat în Scoția era de trei ori mai mare decât în SUA. De atunci, autoritățile scoțiene au început să trateze infracțiunile violente ca pe o problemă de sănătate publică, iar numărul incidentelor de acest fel a scăzut foarte mult, scrie BBC. Astăzi, Scoția este unul dintre cele mai sigure locuri din lume.

În ziua de 24 octombrie 2008, 85 de membri ai unor găști rivale s-au prezentat la tribunal în al doilea oraș ca mărime din Scoția, Glasgow. În sala de judecată nu erau membri ai juriului, martori sau inculpați, ci judecătorul și o serie de persoane care au susținut discursuri.

O mamă a descris cum a văzut chipul de nerecunoscut al băiatului ei de 13 ani care tocmai ce fusese victima unui atac cu maceta. Un jucător american de baschet a povestit cum și-a pierdut fratele în urma unui incident în care au fost folosite arme de foc. Mai mulți doctori și chirurgi au descris ce răni oribile și desfigurări permanente au suferit unii dintre pacienții lor.

Mesajul era clar: violența trebuie să se oprească. Timp de mai multe decenii, zona de est a orașului Glasgow a fost afectată de luptele între găști rivale, crima organizată și traficul de droguri și arme. Înjunghierile aveau loc aproape zilnic.

Unitatea Scoțiană de Reducere a Violenței (SVRU) din cadrul poliției, care a fost extinsă un an mai târziu într-o inițiativă la nivel național, este cea care a organizat evenimentul neobișnuit din 2008.

Membrii găștilor care au participat au primit un număr de telefon la care să apeleze dacă își doresc să iasă din acest ciclu al violenței. După alte 10 sesiuni similare la care au participat în total 473 de tineri, aproape 400 dintre ei au apelat acel număr pentru a primi ajutor.

În 2005, ONU a declarat Scoția cea mai violentă țară din lumea dezvoltată

În perioada 2003-2005, în Glasgow s-a înregistrat cea mai mare rată a crimelor din toate orașele din Europa. ONU a declarat Scoția drept cea mai violentă țară din lumea dezvoltată. Ziarele scoțiene erau pline de știri despre crime oribile și lupte sângeroase între găști.

În următorii 10 ani, rata omuciderilor a scăzut cu 56% în Glasgow și 38% în toată Scoția. Numărul de infracțiuni violente a scăzut cu aproape o treime în toată țara între anii 2006 și 2015.

În prezent, numărul crimelor înregistrate în Scoția este cel mai mic din ultimii 20 de ani. Și numărul agresiunilor grave și tentativelor de crimă a cunoscut un declin asemănător.

Scoția se află acum undeva la mijlocul listei țărilor europene ordonate în funcție de numărul crimelor, nivelul pe cap de locuitor fiind mai scăzut decât în Anglia și Țara Galilor și alte țări ca Suedia sau Franța.

Cum a reușit o țară care a fost cândva grav afectată de violențe, bande de infractori și crime să treacă printr-o transformare atât de profundă?

Pe scurt, Scoția a schimbat felul în care trata violența: nu mai era doar o problemă ce ține de justiția penală, ci și de sănătatea publică.

People walking on Buchanan Street, Glasgow, Scotland, United Kingdom, Europe
„Capitala europeană a crimelor” este considerată acum unul dintre cele mai sigure locuri din lume. Foto: Profimedia Images

Poliția scoțiană a tratat violența mai mult ca o boală decât o infracțiune

„Când ne-am uitat la date, am realizat că cele mai multe omucideri erau aproape întâmplătoare”, a spus Will Linden, director adjunct al SVRU.

„Nu erau planificate dinainte sau asociate cu crima organizată. Era vorba, de obicei, de doi oameni implicați într-o luptă în timpul căreia unul din ei scotea un cuțit și îl înjunghia pe celălalt”, a mai povestit Linden.

Încă de la început, SVRU a tratat violența mai mult ca o boală decât o infracțiune. Ei au ales să se concentreze asupra prevenției și intervenției în loc să răspundă după ce faptul era împlinit.

Karyn McCluskey, cofondatoare și fostă directoare a SVRU, a comparat abordarea lor cu tratarea rujeolei: cei infectați primesc tratament, grupurile cele mai vulnerabile sunt vaccinate și sunt luate măsuri pentru a preveni răspândirea bolii în comunitatea largă.

Adoptarea acestei strategii a fost esențială succesul obținut anii următori. Totul începe cu strângerea de dovezi pentru identificarea și înțelegerea problemei, trecând apoi la examinarea factorilor care îi pun pe oameni în situații periculoase și a factorilor care îi protejează.

Aproape două treimi din toate incidentele violente care au loc în Scoția afectează doar 1% din populația ei. Cei mai vulnerabili sunt bărbații tineri care trăiesc în zone defavorizate și se confruntă cu probleme precum șomajul, sărăcia și un mediu de familie instabil.

Printre factorii care îi protejează de violențe se numără continuarea studiilor și relația bună cu părinții.

O strategie americană adaptată la mediul din Scoția

Intervențiile includ inițiative precum cea începută în 2008 la tribunalul din Glasgow, dar și înființarea unor grupuri de suport, programe educaționale și parteneriate cu asistenți sociali, medici și profesori.

Aceste metode sunt testate, implementate și extinse acolo unde au succes, iar ciclul este pornit din nou.

Multe dintre ideile implementate de SVRU au fost împrumutate din alte țări. Ideea de a aborda violența ca o problemă de sănătate publică a apărut în SUA în anii ‘70, fiind adoptată apoi și de Organizația Mondială a Sănătății în 1996, atunci când a declarat violența o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial.

„Am devenit foarte buni la implementarea altor idei în contextul specific al Scoției”, a spus Linden. „Nu poți să împrumuți pur și simplu ceva ce funcționează în Chicago sau Finlanda și să îl folosești în Glasgow sau ceva ce funcționează în Glasgow să folosești în Edinburgh. Trebuie să înțelegi amploarea și natura problemei tale ca să găsești soluția care funcționează.”

Din 2019, au fost înființate alte 20 de unități de reducere a violenței (VRU) în cadrul forțelor de ordine din Marea Britanie cu sprijinul SVRU, inclusiv la Londra, unde au avut loc aproape o treime din toate atacurile cu cuțitul înregistrate în Anglia și Țara Galilor.

Primele rapoarte au arătat că, în zonele unde operează VRU, numărul incidentelor din categoria celor mai grave forme de violență a scăzut.

Editor : Raul Nețoiu

COMMENTS