Observator » Mapamond » Ce au găsit doi tineri pe terenul cumpărat în urmă cu patru ani. Podul care i-a
Observator
» Mapamond
» Ce au găsit doi tineri pe terenul cumpărat în urmă cu patru ani. Podul care i-a condus spre o comoară ascunsă
Andi Vercellino, originară din statul Michigan, locuiește în prezent pe coasta de vest a Statelor Unite, unde, împreună cu partenerul ei, a ales un stil de viață complet autonom, departe de rețelele de utilități.
Potrivit Newsweek, în urmă cu patru ani, cei doi au cumpărat un teren de aproximativ 16 hectare, descris de Andi ca fiind complet neamenajat.
„Nu exista nicio casă și nici măcar un drum de acces, de aceea ne-a luat atât de mult timp să descoperim tot ce ascundea. Totul era acoperit de tufe de mur”, a declarat femeia pentru sursa citată.
Articolul continuă după reclamă
Cei doi, în vârstă de 32 și 34 de ani, își amenajează singuri gospodăria și spun că fac totul fără împrumuturi sau credite la bănci. În prezent, pregătesc construcția casei, folosind cherestea pe care o prelucrează chiar pe proprietatea lor.
Descoperirea făcută după construirea unui pod
Deși știau că pe teren există un pârâu, porțiunea la care aveau acces era îngustă și puțin adâncă, nefiind potrivită pentru înot sau relaxare.
Situația s-a schimbat după ce au construit un pod care le-a permis să traverseze cursul de apă și să exploreze restul proprietății.
„Nici măcar nu știam că acest loc există pe terenul nostru atunci când l-am cumpărat. Vă puteți imagina să descoperiți așa ceva?”, a spus Andi Vercellino într-un videoclip publicat pe TikTok, pe 2 iulie.
Un colț de rai ascuns pe propria proprietate
Dincolo de pod, cei doi au descoperit un loc ideal pentru înot, cu apă limpede, înconjurat de copaci și vegetație. Ulterior, au amenajat un mic ponton și un spațiu unde își petrec zilele de vară.
„Ne-a luat aproximativ un an până am reușit să explorăm întreaga proprietate. Nu exista un pod peste pârâu, iar când, în sfârșit, am construit unul, acest loc ne aștepta acolo. Au trecut patru ani și, în fiecare vară, încă sunt uimită că deținem această bucată incredibilă de natură”, a scris Andi în descrierea videoclipului publicat pe TikTok.
Descoperirea le-a schimbat complet modul în care își petrec verile pe proprietatea pe care o dezvoltă singuri, mai scrie sursa.

COMMENTS