Cum deveneau românii consumatori de alcool încă din pruncie, acum un secol și jumătate

HomeStiri NoiBreaking news

Cum deveneau românii consumatori de alcool încă din pruncie, acum un secol și jumătate

Românii se numără și astăzi printre europenii cu cel mai ridicat consum de alcool, iar mărturiile de acum un secol 5

Unde petrec românii Revelionul 2026. Mai sunt destinații disponibile pentru cei care se hotărăsc pe ultima sută de metri
Românii, admirabili, dar pe ultimul loc în Europa: explicația unui clasament în care am fost pe 6 din 6
Românii au cea mai multă încredere în Biserică și Armată. Pe ce locuri se află Preşedinţia și Parlamentul

Românii se numără și astăzi printre europenii cu cel mai ridicat consum de alcool, iar mărturiile de acum un secol și jumătate arată că acest obicei are rădăcini adânci. În lumea satului românesc, vinul și țuica erau consumate în cantități impresionante, uneori încă din primii ani de viață.

Țărani romani

Țăranii români, spun statisticile, consumau cantități însemnate de alcool FOTO arhivă

Conform noului raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în România, în anul 2025, era înregistrat un consum de 12,3 litri de alcool pur pe cap de locuitor, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Nici nu este de mirare, ar spune cei care ar avea la dispoziție statistici și rapoarte din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, care arată că țăranul român era „frate” cu vinul și rachiul. Adică ar părea că urmăm o tradiție națională a consumului de alcool.

„Băutura lui de dimineață și înaintea fiecărei mâncări este rachiul”

Principala cauză a consumului abuziv de alcool, acum un secol și jumătate, era sărăcia lucie și lipsa cronică de educație din mediul rural. Săteanul, în lipsă de altceva, se refugia în alcool, iar bruma de avere pe care o avea o cheltuia mai mult prin crâșme. Evident, nu trebuie să generalizăm. Adică nu toți țăranii români erau bețivi. Din contră, erau și destui săteni gospodari și așezați la locul lor. Dar numărul celor care consumau băuturi alcoolice în exces era îngrijorător de mare pentru medicii vremii.

De exemplu, în secolul al XIX-lea, rapoartele medicilor arată că situația era dramatică, mai ales în satele sărace. „Săteanul bea rachiu în tot cursul anului, băutura lui de dimineaţă şi înaintea fiecărei mâncări este rachiul. La muncă, săteanul crede în rachiu ca într-o fântână de puteri, iată pentru ce oricine are muncă la el sau la altul rachiul trebuie să-l aibă”, preciza, în 1895, doctorul Manolescu, citat în lucrarea „România medicilor”, scrisă de Constantin Bărbulescu.

Iar proprietarii de crâșme, velnițe și hanuri profitau din plin de această patimă și își sporeau afacerile, deschizând localuri prin toate colțurile satelor.

Alt medic, Gheorghe Crăiniceanu, la rândul său, face următoarea remarcă: „De băuturile ce le au, ţăranii fac abuz înspăimântător”, precizează acesta, referindu-se la lumea rurală din judeţul Argeş.

Există și alte rapoarte medicale care arată că țăranii profitau de orice răgaz pentru a consuma în exces băuturi alcoolice. „Ţuica se consumă în mod excesiv, prin aceea că poporaţiunea rurală decade moraliceşte şi fiziceşte. Rachiul mai trece în faţa ţăranului drept o panacee aproape contra tuturor boalelor; fiecare oră de repaos se petrece în beţie”, preciza și medicul Crăiniceanu, citat în „România medicilor”.

Consumul exagerat de alcool ducea automat, în multe cazuri, la alcoolism. Medicii vremii dădeau vina și pe o tradiție mai veche, care, iată, a supraviețuit până astăzi: aceea ca românii să bea alcool cu orice ocazie, de la nuntă la botez, de la supărare la bucurie. Tocmai de aceea, medicul Ştefan Possa considera că, la finele secolului al XIX-lea, aproximativ 24% din populaţia zonei Moldovei era atinsă de alcoolism.

Un efect nebănuit al consumul moderat de alcool de sărbători. Ce arată un nou studiu

Peste 7000 de litri de băuturi alcoolice în patru luni

Medicii și preoții vremii vin cu date concrete privind consumul de alcool de la începutul secolului al XX-lea. Cifrele sunt aproape ireale. Nu mai vorbim de faptul că statisticile reale sunt mult mai îngrijorătoare. Și asta fiindcă datele oficiale nu cuprind nici băutura dată pe sub mână de cârciumari, nici rezervele proprii ale țăranilor.

De exemplu, preotul Ath. Vasilescu din satul Doljești, Roman, face un calcul privind cantitatea de alcool consumată de săteni în decursul a patru luni. Nu are rost să comentăm cifrele; vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile.

„În acest sat cu o populaţiune de 141 capi de familie sunt două cârciumi, în care de la 1 noiembrie până la 1 martie a. c. s-au consumat de locuitori – după cum se constată din declaraţia debitanţilor şi din registrele percepţiei comunale – 961 litri spirt şi 8.590 litri vin. Dar cum spirtul în mâna cârciumarilor primește diferite transformări şi adaus de apă şi alte materii, acest spirt dat în consumaţie este aproape întreit ca cantitate; adăugând apoi că lângă acest sat mai este o cârciumă apropiată din altă comună, de la care locuitorii mărginaşi au consumat, după cercetări, cel puţin 150 litri rachiu; adăugând încă că locuitorii fruntaşi ai satului aduc de sărbători rachiu de cel bun (rom) din oraşul Roman, ca 100 litri, urmează deci că ţăranii satului Doljești au băut, numai în timp de patru luni, peste 3.000 litri rachiu, osebit de spirtul ce cârciumarii – ferească Dumnezeu – l-ar introduce în sat pe sub mânecă, fără să fie declarat, nesocotindu-se asemenea ceea ce beau ei când se duc la Roman sau târguşorul Bira, unde se duc des, fiind aproape”, se arăta în Ziarul Albina din 16 aprilie 1900, prezentat de Institutul de Studii Est-Europene.

Adică sătenii din Doljești beau peste 2.000 de litri de vin și aproximativ 750 de litri de rachiu pe lună.

Consum început din fragedă pruncie

Situația era gravă fiindcă, așa cum arată o serie de specialiști, pe baza mărturiilor vremii, consumul de alcool începea din copilărie. Mai ales la sat și în mahalalele orașelor.

De exemplu, Constantin Caradaș, medic al Bucureștiului, mărturisea, citat de Andrei Oișteanu în lucrarea sa „Narcotice în cultura română”, că „îi adapă, pe copii, cu vin, cu rachiu, chiar când încă sug”.

Tot în „Narcotice în cultura română” este prezentată și mărturia lui Felix Aderca, care povestea despre o întâmplare din mahalaua Craiovei, în perioada interbelică: „Carolina deveni foarte veselă; rupse copilul de la ţâţă şi îi dete vin din fundul paharului”.

COMMENTS