Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 10 martie 2025 22:35 / Actualizat luni, 10 martie 2025 22:41
Articol de Adrian Duţă – Publicat luni, 10 martie 2025 22:35 / Actualizat luni, 10 martie 2025 22:41
UTA – Dinamo 0-2. Astrit Selmani, golgeterul echipei roș-albe, a vorbit la finalul victoriei de la Arad despre lupta din play-off și despre noul lui post. Kosovarul a înscris al doilea gol al „câinilor” cu UTA și a ajuns la 13 reușite în Superliga.
Selmani e „vârf” clasic, dar a fost folosit în bandă de Kopic în ultimele meciuri, pentru a-i face loc în centru lui Stipe Perica. Kosovarul care are 13 goluri în Superliga a declarat că încearcă să se adapteze la noua poziție. Cu UTA, a început extrem stânga, dat a terminat meciul „vârf”, după ieșirea lui Perica.
De asemenea, Selmani și-a avertizat adversarele la intrarea în play-off că echipa bucureșteană nu va face figurație, deși nu are drept de joc în Europa. Dinamo a intrat de pe locul 5 în play-off și are 26 de puncte după înjumătățire, cu două mai puține decât liderul FCSB.
Dinamo
Basarab Panduru a desființat un titular de la Dinamo: „Nu merită să joace”
Astrit Selmani: „Alte echipe trebuie să se teamă de Dinamo”
„Suntem fericiți cu cele 3 puncte. Încerc să fac totul pentru echipă, să marchez. Încerc să dau totul, să mă adaptez la noua poziție. Vreau să ajung la cel puțin 10 assist-uri. Acum joc altă poziție, sunt de făcut mai multe sprinturi, mai multă mișcare. Trebuie să mă obișnuiesc cu noile posturi.
Mărginean e un jucător bun, chiar dacă joacă puțin. E un jucător important pentru noi. Golul meu a fost marcat datorită lui. Obiectul înainte de sezon era play-off-ul. Am reușit, acum ne gândim la campionat.
Avem 10 meciuri, 10 finale. Nu vrem să fim echipa bătută de toți. Trebuie să vedem fiecare meci ca pe o finală. Luăm următorul meci, meci cu meci, jucăm cu CFR Cluj acum.
Avem calitate și noi. Alte echipe trebuie să se teamă de noi. Noi atacăm, avem posesia. Sper să fim cu toții proaspeți, să nu fim suspendați”, a declarat Astrit Selmani, la Digi Sport 1.
6 assist-uriare Selmani în acest sezon de Superliga
Clasamentul din play-off:
-
FCSB 28
-
CFR Cluj 27
-
Universitatea Craiova 26
-
U Cluj 26
-
Dinamo 26*
-
Rapid 23
* Beneficiază de rotunjire
COMMENTS