Andrei Cordea, prezentat la CFR Cluj: „Am venit unde am fost dorit cel mai mult”

HomeSport

Andrei Cordea, prezentat la CFR Cluj: „Am venit unde am fost dorit cel mai mult”

Articol de Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 30 iulie 2025 10:38 / Actualizat miercuri, 30 iulie 2025 10:51

FCSB
Andrei Nicolescu, anunț uriaș după ce Dinamo a intrat în play-off: „Sunt șanse mari”
Ar fi fost bun Andrei Rațiu! Jules Kounde e OUT pentru returul cu Inter Milano

Articol de Sergiu Alexandru – Publicat miercuri, 30 iulie 2025 10:38 / Actualizat miercuri, 30 iulie 2025 10:51

CFR Cluj l-a prezentat azi pe Andrei Cordea (26 de ani), jucător sosit din postura de liber de contract. Fostul jucător de la FCSB a oferit și primele declarații.

Dorit de echipe din zona Golfului și căutat în ultima clipă și de FCSB, Andrei Cordea a fost convins de CFR Cluj să semneze. În această dimineață, mijlocașul de bandă a fost prezentat la echipa din Gruia și a oferit și primele declarații, pentru site-ul clubului.

VIDEO. Andrei Cordea, primele declarații după transferul la CFR Cluj: „Am venit unde am fost dorit cel mai mult”

„Am venit cu gânduri bune. Vreau să ajut echipa și să ne îndeplinim toate obiectivele.

Am fost fericit să aflu de interesul CFR-ulului. De când am rămas liber de contract, de acum două luni, cei din club m-au contactat pentru a veni la Cluj și uite că acum am reușit să vin unde am fost dorit cel mai mult.

Nu cred că voi avea nevoie de adaptare. Am crescut în Cluj, îi cunosc pe cei mai mulți dintre jucători. Va fi foarte ușor să mă adaptez și să dau drumul la treabă. Mă știu cu Djokovic, Deac, Camora și Păun, care mă ducea acasă cu mașina când eram juniori.

Am vorbit la telefon cu domnul Petrescu, înainte să vin. Mi-a urat baftă și mi-a spus că mă așteaptă. I-am zis că mă pregătesc și că voi fi apt curând.

Pentru acest sezon cel mai important lucru e să fiu sănătos, sper să mă ajute Dumnezeu să rămân sănătos. Vreau să mă pregătesc cât de bine pot, să întru cât de repede și să îmi ajut colegii să intrăm într-o grupă europeană și să câștigăm campionatul.

Fanilor le transmit să vină în număr cât mai mare la stadion să ne susțină. Eu unul o să dau totul pentru CFR Cluj și sper să ne atingem obiectivele”, a declarat Andrei Cordea.

24e numărul pe care Andrei Cordea îl va purta la CFR Cluj

CFRiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Andrei Cordea este noul nostru jucător!

Format la nivel de juniori la Cluj-Napoca, la Școala de Fotbal Ardealul, Andrei a impresionat în perioada junioratului, lucru care i-a adus transferul în Italia, la Novara FC, echipă la care și-a început cariera de jucător profesionist. Acesta a mai evoluat în România pentru FC Hermannstadt, Academica Clinceni și FCSB, unde a reușit să debuteze și în fotbalul european, în UEFA Conference League. Ulterior, acesta s-a transferat în Arabia Saudită, la Al Tai, unde a evoluat constant în ultimele două sezoane, având prestații apreciate. ✨

La nivel de echipă națională, Andrei a bifat prezențe pentru naționalele de tineret, iar în 2021 și-a făcut debutul la naționala de seniori a României, unde a evoluat de 5 ori pentru prima reprezentativă a țării noastre.

Îi urăm bun venit în Gruia și mult succes în tricoul vișiniu!

-comunicat CFR Cluj

COMMENTS