Author: Gabriel Bejan

Cât ne costă ajutorul dat Ucrainei versus cât ne-ar costa dacă Rusia va învinge / Numai cheltuielile cu refugiații s-ar ridica la peste 900 miliarde euro
În dezbaterile publice europene auzim tot mai des expr [...]

Mesajul de Paște al Papei Francisc, despre care istoricii spun că face parte din „Discursurile care au schimbat lumea”
Cu 12 ani în urmă, tot de Paște, Papa Franci [...]

„Titanic n-a avut destule luntri”. Cum a fost relatată tragedia de acum 113 ani de ziarele românești
În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, o noapte rece, [...]

Corespondență din Liban: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru conflict. Altfel, am fi avut un nou război civil.” Singurii libanezi care nu condamnă Israelul
După ce am publicat poveștile oamenilor din două [...]


VIDEOINTERVIU Unde greșește școala românească atunci când e vorba de Mișcarea legionară sau de personaje precum Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Antonescu
România, comparativ cu alte țări care au trecut [...]

CORESPONDENȚĂ DIN LIBAN: „Ruinele duhnesc a moarte, nu știm dacă sunt animale, oameni ori frigidere cu carne stricată”. Viața printre dărâmăturile unui sat bombardat de Israel
La doar patru kilometri de granița cu Israel, satul Beit Li [...]
7 / 7 POSTS