Decizia finală luată de Neluțu Varga în privința lui Dan Petrescu, după ce antrenorul a fost contestat de fani

HomeSport

Decizia finală luată de Neluțu Varga în privința lui Dan Petrescu, după ce antrenorul a fost contestat de fani

Varga, aflat în Africa, a declarat pentru Digisport că decizia privind viitorul lui Petrescu la echipă îi aparține &icir

Decizia luată de Dinamo în privința lui Josue Homawoo, după ce a fost ofertat din Turcia
Decizia lui Zelenski privind restructurarea forțelor ucrainene, pe fondul scandalurilor care macină armata
Decizia definitivă a instanței după ce o bancă din România i-a închis conturile în care avea jumătate de milion de euro

Varga, aflat în Africa, a declarat pentru Digisport că decizia privind viitorul lui Petrescu la echipă îi aparține în totalitate și că, în acest moment, are încredere deplină în tehnician.

„Dan Petrescu poate să lucreze liniștit, din punctul meu de vedere. Știu, sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în țară, chiar dacă eu sunt în Africa.

Noi continuăm să avem încredere în valoarea lui și facem tot posibilul să-i asigurăm condițiile pentru a câștiga titlul”, a spus Neluțu Varga.

Dan Petrescu, reconfirmat pe banca CFR-ului

Varga a ținut să sublinieze faptul că obiectivul CFR-ului este câștigarea titlului, sezon de sezon și a confirmat o dată în plus că îl susține pe Dan Petrescu.

„La CFR, e obligatoriu să avem obiectiv titlul de campioană, an de an.

Decizia oricum îmi aparține mie, așa cum e normal, dar în acest moment eu am încredere în Dan Petrescu”, a mai spus Varga pentru Digisport.

Revenit la CFR Cluj pe 30 aprilie 2024, Dan Petrescu a adunat 35 de jocuri pe banca ardelenilor, cu o medie de 1,94 puncte pe meci.

COMMENTS