Dennis Man, analizat la sânge de olandezi de Crăciun: nota primită de român și concluzia trasă de presa batavă

HomeSport

Dennis Man, analizat la sânge de olandezi de Crăciun: nota primită de român și concluzia trasă de presa batavă

Internaționalul român, transferat în vara lui 2025, a primit nota de trecere, dar presa batavă așteaptă mai mult

Vine Dennis Man în locul fotbalistului cumpărat cu 40 de milioane de euro?! Vestea momentului din Italia
Gafa făcută de Dennis Man în momentul prezentării la PSV Eindhoven. Internaționalul și-a omis înaintașii
De ce nu a fost Dennis Politic în lotul FCSB-ului pentru partida cu Petrolul

Internaționalul român, transferat în vara lui 2025, a primit nota de trecere, dar presa batavă așteaptă mai multă constanță de la el în 2026.

PSV Eindhoven domină fotbalul olandez cu o mână de fier, având o serie impresionantă de 11 victorii consecutive în campionat, iar atmosfera în tabăra trupei lui Man este una relaxată de sărbători. Totuși, analiza de final de an arată că nu toți jucătorii au strălucit la aceeași intensitate în angrenajul creat de Peter Bosz.

Dennis Man, ajuns la 27 de ani și cotat în prezent la 13 milioane de euro, a prins 18 meciuri în tricoul „roș-albilor” în toate competițiile acestui sezon (Eredivisie și Champions League), reușind să marcheze de 4 ori și să ofere 5 pase decisive. Cu toate acestea, evoluțiile sale au fost catalogate drept oscilante de către analiștii locali.

„Alternează meciurile bune cu cele anonime”

Extrema dreaptă a naționalei României a primit 3 stele din 5 posibile în raportul olandezilor.

„Dennis Man a alternat meciurile bune cu partide anonime. Nu e însă nicio tragedie, pentru că alții au fost de obicei decisivi în momentele cheie, când el nu a ieșit la rampă. Românul încă poate crește și se poate dezvolta la PSV”, au scris cei de la ed.nl.

Man a strâns 18 apariții în tricoul lui PSV (12 în campionat și 6 în Liga Campionilor). A contribuit decisiv la 9 goluri ale olandezilor: a marcat de 4 ori și a oferit 5 pase de gol. A bifat 1.096 de minute pe gazon, fiind titular în 69% dintre partidele în care a fost disponibil.

Fotbalistul de bandă este cotat în prezent la 13 milioane de euro. Vârful de cotă a fost atins în decembrie 2024, când valora 17 milioane de euro.

COMMENTS