În locul tehnicianului portughez a fost instalat Tibor Selymes, care ocupa funcția de director tehnic în cadrul academiei clubului
În locul tehnicianului portughez a fost instalat Tibor Selymes, care ocupa funcția de director tehnic în cadrul academiei clubului.
Ieșenii vor să rezilieze contractele a trei stranieri
Prima decizie luată de fostul component al „Generației de Aur” a fost să anunțe clubul că printre jucătorii pe care nu se va baza pentru partea a doua a sezonului se numără stranierii Stephane Ferhaoui (29 de ani / Franța / extremă stânga), Yvan Alounga (23 de ani / Elveția / atacant central) și Ruben Silva (27 de ani / Portugalia / fundaș dreapta).
Toți cei trei fotbaliști au fost transferați în anul 2025, dar Selymes ar fi transmis că se poate începe negocierea pentru rezilierea contractelor, pentru a elibera locuri în lot, în vederea sosirii întăririlor din perioada de mercato din această iarnă.
Politehnica ocupă locul al zecelea în Liga 2
Luni, Poli Iași a disputat un meci amical contra lui FC Botoșani, care a fost câștigat de formația din Liga 1 cu scorul de 2-1. „Aveam nevoie de un meci ca acesta și am putut să trag o concluzie, pentru că am avut peste 30 de jucători. Ușor-ușor eu zic că suntem pe drumul cel bun. Dacă săptămâna viitoare se va rezolva și problema financiară, vom fi bine și mental și atunci o să fie mai bine. Iașiul are nevoie până în iarnă să ajungă în play-off, băieții trebuie să joace nu doar pentru ei, ci și pentru club, pentru suporteri”, a declarat Tibor Selymeș.
În acest moment, ieșenii ocupă locul al zecelea în Liga 2 (21 puncte, 13 meciuri), fiind la patru puncte în spatele Metalului Buzău, ocupanta locului al șaselea, ultimul care asigură participarea în play-off. Echipa a ratat calificarea în faza grupelor Cupei României, după ce a pierdut în play-off contra Petrolului Ploiești (1-2, după prelungiri).


COMMENTS