Articol de Eduard Apostol, Laura Șoica - Publicat miercuri, 19 februarie 2025 21:40 / Actualizat miercuri, 19
Articol de Eduard Apostol, Laura Șoica – Publicat miercuri, 19 februarie 2025 21:40 / Actualizat miercuri, 19 februarie 2025 22:23
Mihai Stoica, președintele Consiliului de administrație de la FCSB, a fost surprins pe Arena Națională la costum și cu lopata în mână pentru a ajuta la deszăpezire, cu o zi înaintea returului cu PAOK din Europa League.
FCSB – PAOK, returul din play-off-ul pentru optimi din Europa League, se va disputa joi, de la ora 19:45. Scorul în meciul tur a fost de 2-1 în favoarea roș-albaștrilor.
FCSB – PAOK
Suporterii FCSB l-au ascultat pe Mihai Stoica » Imaginile serii, pe Arena Națională: câți au venit la deszăpezire
FOTO. Mihai Stoica a pus umărul la deszăpezire, înainte de FCSB – PAOK Salonic. Scene colosale cu șeful campioanei pe Arena Națională
Dupa ce i-a îndemnat să vină să ajute, iar aproximativ 70 de fani au dat curs „invitației”, managerul campioanei a pus și el osul la muncă.
Chiar dacă era îmbrăcat în costum, oficialul roș-albastrilor nu s-a menajat și, alături de alți doi bărbați, a deszăpezit în zona din spatele băncii de rezerve a FCSB.
Grupul de fani ai echipei au continuat să lucreze și după două ceasuri de la sosire, însă totul va fi la linie joi seară. MM a avut două lopeți în dotare, a zăbovit ceva vreme la stadion.
Imaginile cu acesta sunt extraordinare, MM Stoica muncind la deszăpezire pe cel mai mare stadion al țării, pentru calificarea campioanei României în optimile Europa League.
Oficialul campioanei a venit pe stadion după conferințele de presă oficiale. Acesta a dorit să fie foarte discret.
Mihai Stoica a cerut ajutor fanilor FCSB
Mihai Stoica a fost cel care a inițiat acțiunea de deszapezire a Arenei Naționale, cu un mesaj pentru fanii roș-albaștrilor miercuri la prânz: „MOBILIZARE GENERALĂ. Hai să ne ajuți să scoatem zăpada din tribune și peluze la Arena Națională. Vino azi, la orice oră, nocturna va fi aprinsă cât va fi nevoie.
Nu mai mergi la sală azi, faci brațe pe stadion cu noi. Vino și cu o lopată. Folie avem. Acum am găsit sensul sintagmei : VIAȚA MEA O’MPART ALĂTURI DE VOLUNTARI”.
FCSB va juca joi seară cu calificarea pe masă, la -7 grade Celsius. Ar fi prima prezență a roș-albaștrilor în optimile Europa League după 12 ani.
COMMENTS