România a început în forță meciul de pe Arena Națională, iar prima mare ocazie a aparținut elevilor lui
România a început în forță meciul de pe Arena Națională, iar prima mare ocazie a aparținut elevilor lui Mircea Lucescu, când Mihăilă a trimis spectaculos în minutul 7, dar execuția atacantului de bandă a trecut puțin pe lângă poartă.
După o primă repriză solidă a tricolorilor, a doua parte a început cu o ocazie a trupei lui Ralf Rangnick, care a fost periculoasă prin șutul lui Sabitzer, respins excelent de Ionuț Radu.
România a avut apoi două ocazii mari prin Mihăilă, care a lovit bara, și prin Andrei Rațiu, a cărui șut a fost respins de portarul Schlager.
Tricolorii lui Lucescu au dat lovitura la ultima fază a meciului, după ce Ianis Hagi l-a servit perfect pe Virgil Ghiță, iar fundașul a adus victoria României.
Reacția presei din Austria! Ce au remarcat în jocul României
Austriecii au reacționat imediat după fluierul final al partidei de pe Arena Națională și au recunoscut că România a fost peste naționala lui Rangnick în multe momente.
Aceștia au subliniat faptul că Austria a stat bine doar la capitolul posesie, dar ocaziile mari au fost de partea elevilor lui Mircea Lucescu.
- Citește și: ”Rămâneți la națională?” Mircea Lucescu, întrebat frontal după victoria cu Austria. A explicat totul fără ocolișuri
„S-a terminat! S-a terminat! Austria a pierdut cu 1-0 în fața României la București. Echipa națională a Austriei a avut mai multă posesie, dar a creat cu greu faze periculoase.
România a jucat agresiv, rapid și a exploatat eficient contraatacurile. Per total, o performanță dezamăgitoare din partea Austriei, care a arătat unele slăbiciuni defensive și a dus lipsă de putere ofensivă.”, a relatat Kicker.
Clasamentul actualizat din Grupa H
- Austria – 6 meciuri, 16 puncte (19-2)
- Bosnia și Herțegovina – 6 meciuri, 13 puncte (13-5)
- România – 6 meciuri, 10 puncte (11-6)
- Cipru – 7 meciuri, 8 puncte (11-9)
- San Marino – 7 meciuri, 0 puncte (1-32)


COMMENTS