Miriuță, demisie la televizor cu zâmbetul pe buze: „Le urez mult succes!“

HomeSport

Miriuță, demisie la televizor cu zâmbetul pe buze: „Le urez mult succes!“

La Iași, e atmosferă de înmormântare, după o retrogradare șocantă, în urma barajului cu Metaloglobus Buc

Carlos Alcaraz scrie istorie la Barcelona! Spaniolul, la un pas de un record legendar în Era Open
Ce impact au modificările aduse azi în Legea educației fizice și sportului? » Mourinho poate antrena de azi în Superliga! + Bani mai mulți pentru arbitri
Victor Pițurcă nu mai suportă situația de la Steaua: „Un an-doi, dar chiar atât de mult? Am găsit posibil investitor, asta mi-a spus comandantul”

La Iași, e atmosferă de înmormântare, după o retrogradare șocantă, în urma barajului cu Metaloglobus București. 

Atenție: această formație era outsider clar și tocmai a reușit prima urcare în Superliga noastră, după 1-1 cu formația moldavă, în deplasare, și 1-0, în returul de la Clinceni.

Retrogradarea ieșenilor l-a îndemnat pe Alin Roman, decarul echipei, să aibă un discurs exploziv, cu acuze grave la adresa colegilor. În schimb, antrenorul Vasile Miriuță (65 de ani) a vorbit degajat după acest eșec de proporții, i-a scăpat și un zâmbet la un moment dat și, în direct, și-a anunțat demisia de la echipa pe care tocmai a dus-o în B.

Nu meritam mai mult. Eu, ca antrenor, îmi asum o parte din vină. Eu i-am avertizat pe jucători de o lună, dar se pare că n-au înțeles mesajul. Sunt multe lucruri de spus, dar mai bine să rămână în vestiar. Toți suntem de vină. Prea multe nu-mi reproșez, pentru că am venit la greu. După meciul cu Slobozia s-a rupt ceva, dar vreau să las lucrurile în vestiar. Iașiul trebuie să meargă înainte. Eu mi-am încheiat misiunea aici. Le urez mult succes celor de la Iași. Sunt oameni pricepuți acolo și știu ce au de făcut“, a spus Vasile Miriuță.

Instalat la Poli Iași, în ianuarie 2025, acesta a adunat 19 meciuri pe bancă: 5 victorii, 7 egaluri, 7 înfrângeri, golaveraj: 18-18.

COMMENTS