Articol de Luminița Paul - Publicat duminica, 31 august 2025 16:49 / Actualizat duminica, 31 august 2025 16:49
Articol de Luminița Paul – Publicat duminica, 31 august 2025 16:49 / Actualizat duminica, 31 august 2025 16:49
Taylor Townsend (29 de ani, numărul 139 WTA la simplu, lider WTA la dublu) s-a calificat în „optimi” la US Open pentru a doua oară în carieră, după 2019. Jucătoarea americană e însă mai fericită că îl are alături la New York pe fiul ei, A.J., în vârstă de 4 ani.
Lucrurile merg excelent în ultima vreme pentru Taylor Townsend, care mult timp a fost considerată o speranță irosită. S-a reinventat însă, îndreptându-se spre proba de dublu cu mult succes, dar traseul ei pe tabloul de simplu de la US Open impresionează în aceeași măsură sau chiar mai tare.
Ultima victimă, favorita 5, Mirra Andreeva (18 ani), pe care a învins-o în minimum de seturi, 7-5, 6-2. Fost număr unu mondial la junioare, jucătoarea americană a rememorat cât de dificil a fost pentru ea de-a lungul anilor. „Oamenii spuneau mereu: Oh, ești atât de talentată, ai atât de multe arme, sunt atâtea lucruri pe care le poți face, dar…. Întotdeauna era un «dar»”, a spus ea la New York.
„Simt că munca pe care am depus-o și toate lucrurile pe care le-am făcut au eliminat acel «dar». Mă transform într-o persoană nouă. Simt că am trecut la un nivel superior. Sunt foarte mândră de mine, de felul în care mi-am păstrat calmul”, a adăugat.
La Flushing Meadows evoluează pe două fronturi, fiind favorită principală pe tabloul de dublu alături de Katerina Siniakova, ele avansând în turul al treilea fără să piardă vreun set.
Taylor Townsend, fiul ei și un moment simpatic cu Alcaraz
Ceea ce contează însă foarte mult pentru americancă este prezența alături de ea a fiului ei, Adyn Aubrey, născut pe 14 martie 2021 și alintat A.J. Taylor a fost întrebată dacă puștiul e conștient de notorietatea mamei sale, că este una dintre vedete la US Open.
„Nu cred că știe. El doar spune: «Mă duc la New York». Atât”, a răspuns Townsend. Apoi și-a dat seama că față de puști se află într-o situație inedită, trebuie să fie atentă la ce spune pentru că el „ține minte tot”. Le-a spus tuturor profesorilor că merge la New York să-și vadă mama. Poate nu înțelege tot, dar știe cu ce se ocupă ea.
Taylor Townsend și fiul ei, A.J. Foto: Instagram
Liderul WTA la dublu a povestit apoi un episod amuzant de la Cincinnati. „L-am rugat pe Carlos Alcaraz să facă o poză cu el, a fost foarte drăguț. A spus: «Da, desigur». Eu îi zisesem: «A.J., Carlos e și el numărul 1». Am uitat că nu mai e. Iar A.J. l-a întrebat: «Ești numărul 1? La fel ca mama mea». Carlos a răspuns: «Sunt pe aproape». A glumit”, a redat ea interacțiunea micuțului cu spaniolul.
„A fost amuzant, pentru că el nici măcar nu are habar cine este Carlos Alcaraz și cât de extraordinar este. E foarte frumos să-l văd că poate să experimenteze în acest spațiu. De asemenea, e plăcut pentru mine să-l am lângă mine, chiar dacă e pentru scurt timp, pentru că mă ajută să mă deconectez. Mă ajută să echilibrez toată nebunia”, a elaborat jucătoarea americană.
Taylor Townsend intră automat în modul «mamă»
„E ceva înnăscut, de îndată ce el e lângă mine și de îndată ce ies de pe teren și îmi termin treaba, intru în modul «mamă» și îl întreb: «Ai băut apă azi? Trebuie să faci pipi?» Intru pur și simplu în modul «mamă». E plăcut, pentru că îți ia complet mintea de la ceea ce s-a întâmplat pe teren”, a adăugat.
Taylor Townsend în acțiune la US Open Foto: Imago Images
În tenis, din cauza mediului și a modului în care totul este structurat, mai ales aici, în New York, totul este nebunesc și rapid, e ușor să te lași prins în acest ritm și să continui, să lași lucrurile să se miște și să meargă mai departe – Taylor Townsend
„Așa că, pentru mine, este bine că, în primul rând, cu tot ce s-a întâmplat, nu am permis ca aceste lucruri să se întâmple, dar, în al doilea rând, faptul că fiul meu este aici îmi oferă o limită clară, dincolo de care pot să mă deconectez complet de tenis și să fiu doar mamă”, a încheiat ea.
2titluri de Grand Slam la dublu are Taylor Townsend în palmares, Wimbledon 2024 și Australian Open 2025, alături de Katerina Siniakova. A disputat finala în celelalte două turnee majore și are altele două la dublu mixt, US Open 2024 și Roland Garros 2025
Taylor Townsend a devenit numărul 1 mondial la dublu pe 28 iulie anul acesta, după ce a atins finala de la Washington alături de Shuai Zhang. A făcut istorie astfel: prima mamă care ajunge pe primul loc al clasamentului mondial în orice probă din tenis.
COMMENTS