Articol de George Nistor - Publicat duminica, 12 ianuarie 2025 10:12 / Actualizat duminica, 12 ianuarie 2025 10:12
Articol de George Nistor – Publicat duminica, 12 ianuarie 2025 10:12 / Actualizat duminica, 12 ianuarie 2025 10:12
Conducerea celor de la Oțelul face eforturi mari pentru a stabiliza situația financiară, iar unica soluție viabilă, în acest moment, a fost pusă deja în aplicare. Moldovenii se despart rând pe rând de jucătorii care își cer drepturile, iar primele economii se văd, în calcule cel puțin.
Maksym Kovalov, Vasilije Djuric, Alexandru Pop, Juri Cisotti, Stipe Juric și Diego Zivulic au părăsit formația și, prin urmare, au fost nevoiți să renunțe la restanțele salariale, condiții solicitate de club cu scopul de a stinge cât mai mult din datoriile curente.
Curios sau nu, Otelul a reușit să scadă cu aproximativ 410.000 de euro cheltuielile până la finele sezonului, din vânzările lui Pop și Cisotti, la care se adaugă diminuarea bugetului cu remunerațiile neplătite jucătorilor.
OȚELUL
Ca la Survivor » Condițiile pe care Oțelul le pune noilor jucători înainte de a semna
Oțelul Galați a scăzut drastic cheltuielile
La capitolul vânzări, formația de la malul Dunării a produs 262.500 de euro, din care 200.000 din transferul lui Cisotti și 62.500 din cea a lui Pop, deținut în coproprietate cu Unirea Dej, astfel că a încasat doar jumătate din totalul de 125.000.
Încheierile de contracte au adus o reducere a datoriilor restante cu circa 150.000 de euro prin rețeta „la limita legalului” de a nu plăti creanțele cu jucătorii în schimbul încetării contractului, condiție impusă de club. Interesant va fi cum va arăta bugetul lunar de salarii după încheierea perioadei de mercato. Ahmed Bani și Alexandru Pop au sosit până acum la Galați.
Zilele trecute, conducerea a avut o întâlnire cu managementul sponsorului oficial, care a dat asigurări că producția combinatului se va relua la finalul lunii ianuarie, ceea ce înseamnă că vor exista încasări și, prin urmare, o nouă tranșă de bani pentru club, însă nu foarte curând.
Este de așteptat ca gigantul cu datorii de 600 de milioane de euro să vireze o nouă sumă abia în primăvară.
3salarii restante au jucătorii de la Oțelul Galați
Datorii stinse cu jucătorii
Jucător |
Restanțe clubului (euro) |
Suma încasată de club |
---|---|---|
Juri Cisotti |
30.000 |
200.000 |
Alexandru Pop |
30.000 |
62.500 |
Diego Zivulic |
30.000 |
|
Stipe Juric |
20.000 |
|
Maksim Kovalov |
20.000 |
|
Vasilije Djuric |
20.000 |
|
Total |
150.000 |
262.500 |
O așteaptă un final de sezon de infern pe Oțelul Galați
Scad prețurile biletelor. Aportul fanilor, mai important
Din noua strategie a Oțelului, face parte și reducerea tarifelor de acces la meciurile de pe teren propriu. Decizia vine după ce s-a ajuns la concluzia că suporterii pot fi un factor exponențial pentru a menține linia de plutire pe plan sportiv.
Astfel, fanii vor plăti 15 lei pentru un bilet la peluze, 20 lei și 30 de lei – tribuna a 2-a, 45 lei – tribuna 1 și 90 lei – tribuna 0.
Pentru mine, faptul că îi știu pe jucători nu este o prioritate, prioritar e să aduc jucători care să îmbunătățească lotul actual. Întâi trebuie să vedem ce jucători își doresc cu adevărat să rămână la echipă.
La noi nu e o situație ușoară, dar cu mult calm putem depăși momentul actual. Avem din partea tuturor tot sprijinul, dar este o situație delicată prin care trecem.
– Ovidiu Burcă, la Digisport
COMMENTS