Premieră: Ministrul Educației recunoaște că abandonul școlar e cauzat de modul în care predau profesorii

HomeStiri Noi

Premieră: Ministrul Educației recunoaște că abandonul școlar e cauzat de modul în care predau profesorii

Publicat: 10/01/2025 09:11 Sursa foto

Ministrul Educației: Structura școlilor profesionale se schimbă, elevii vor putea intra pe piața muncii din clasa a XI-a
Ministrul britanic responsabil cu anticorupţia a demisionat din cauza unor suspiciuni de corupţie
Ministrul israelian al Apărării amenință că va ocupa teritorii suplimentare în Gaza

Antena 3 CNN

Daniel David rector Universitatea Babeș Bolyai


Distribuie:

Ministrul Educației recunoaște că profesorii nu știu prea bine cum să facă lecțiile atractive, așa că mulți copii aleg să abandoneze școala. Cauza însă nu este numai aceasta, problema fiind mai complexă. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că abandonul şcolar ”nu este o problemă uşoară” în România şi precizează că se regăseşte atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel universitar.

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost întrebat, joi seară, la Antena 3, despre abandonul şcolar, România fiind ţara unde anual 23.000 de copii abandonează şcoala.

”Nu este o problemă uşoară – este o problemă, şi grea, şi complicată, şi reală (…) Trei cauze sunt foarte importante”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Potrivit acestuia, principala este ”contextul social”.

”Copilul nu are sufcienţi bani, familia nu are suficienţi bani să-l ţină la şcoală”, afirmă ministrul.

Potrivit acestuia, una dintre rezolvări este continuarea programului ”Masă sănătoasă”, întrucât mulţi copii din familii vulnerabile vin la şcoală impulsionaţi de mâncarea pe care o primesc. O altă problemă importantă este, potrivit ministrului, ”modalitatea de predare şi modul în care profesorii ştiu să-i inspire pe copii, să le facă un context în care copiii vin cu plăcere la şcoală”.

Potrivit lui David, modalitatea de predare – ”stai jos şi scrie după dictare din manualul ce-l am aici” –  îndepărtează copiii.

Al treilea factor este, potrivit ministrului, mai ales la nivel universitar, orientarea profesională şi orientarea în carieră.

”Abandonul nu este mare doar în preuniversitar, abandonul este mare şi în zona universitară. La nivel universitar foarte mulţi ajung acolo şi constată că nu este ceea ce au căutat”, a mai declarat ministrul.


Distribuie:


Urmărește-ne:

Google News link

Whatsapp link

Telegram link

COMMENTS