Rusia amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA. Putin consideră atacul o „linie roșie”

HomeStiri Noi

Rusia amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA. Putin consideră atacul o „linie roșie”

Rusia a promis sâmbătă, 4 ianuarie, Ucrainei represalii, după ce a lansat vineri o nouă salvă de rachete americane ATAC

SUA amenință Iranul: „Dacă diplomația nu funcționează, alternativa nu este bună”
Trump amenință Venezuela cu consecințe „incalculabil” dacă va refuza să primească înapoi migranții din SUA
Cu ce îl amenință Trump pe „guvernatorul Trudeau al Canadei”, după ce premierul de la Ottawa a promis că va riposta la mărirea tarifelor vamale

Rusia a promis sâmbătă, 4 ianuarie, Ucrainei represalii, după ce a lansat vineri o nouă salvă de rachete americane ATACMS asupra unor ţinte pe teritoriul rus. Acest atac este considerat de Moscova „o linie roşie”.

Vladimir Putin, liderul de la Kremlin FOTO: Getty Images

Vladimir Putin, liderul de la Kremlin FOTO: Getty Images

„Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este susţinut de tutorii săi occidentali, vor face obiectul unor represalii”, a transmis într-un comunicat armata rusă, care a susţinut că a interceptat vineri opt rachete ATACMS ce au ţintit regiunea rusă Belgorod şi de asemenea 72 de drone ucrainene, potrivit Agerpres.

În luna noiembrie, preşedintele american Joe Biden a dat pe final de mandat undă verde cererii insistente a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de lovire a unor ţinte în profunzimea teritoriului rus cu rachete ATACMS. Autorizaţia a fost acordată şi de Marea Britanie şi Franţa pentru folosirea astfel a rachetelor Storm Shadow/SCALP.

De atunci, armata ucraineană a efectuat mai multe raiduri asupra unor ţinte în Rusia cu astfel de rachete, ce au o rază de acţiune de circa 300 de kilometri, în timp ce pe frontul din estul Ucrainei trupele ruse au continuat să avanseze.

După primul atac ucrainean cu rachete ATACMS, Rusia a folosit în premiera noua sa rachetă balistică hipersonică Oreşnik, lovind o fabrică ucraineană de armament în oraşul ucrainean Dnipro

Totodată, preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat Kievul şi Occidentul că Rusia va răspunde într-un mod decisiv şi simetric „oricărei noi escaladări a conflictului”.

Anterior, Putin avertizase deja că o decizie favorabilă solicitării Kievului de a lovi teritoriul rus cu rachete occidentale ar însemna implicarea directă a ţărilor NATO în conflictul din Ucraina. 

În ultimele săptămâni, preşedintele Putin a ameninţat că va ordona armatei sale să lovească centrul oraşului Kiev, ca răspuns la atacurile ucrainene efectuate cu rachete. 

COMMENTS