Supercomputerul a făcut calculele și a prevestit câte echipe din România vor ajunge în faza grupelor într-una dintre
Supercomputerul a făcut calculele și a prevestit câte echipe din România vor ajunge în faza grupelor într-una dintre cele 3 competiții europene intercluburi, Liga Campionilor, Europa League și Conference League.
În actualul sezon, o singură echipă din România a reușit să se califice în faza ligii. Este vorba despre campioana FCSB, care a ajuns în grupele Europa League și a strâns 11 puncte în primele 6 etape, asigurându-și calificarea în fazele eliminatorii. Pentru sezonul viitor, statisticienii de la Football Rankings ne dau vești mult mai bune.
TRANSFER
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat și a fost prezentat oficial » A străbătut 10.000 de kilometri pentru transfer
Veste nesperată dată de statisticieni: România va avea 3 echipe în grupe în sezonul viitor
Conform simulării, FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova vor ajunge în grupe în sezonul următor. Actuala campioana a României ar urma să joace tot în Europa League, în timp ce celelalte două în Conference League.
Așa va arăta Europa League în sezonul viitor, în urma simulării făcute de Football Rankings
Aceștia au încercat să prevestească și coeficientul european cu care cele 3 echipe din Superliga vor porni la drum în sezonul viitor.
FCSB va mai face puncte în actuala stagiune și va avea un coeficient de 21,670 puncte, față de cele 16.000 pe care le are asigurate pentru sezonul viitor în acest moment.
Așa va arăta Conference League în sezonul viitor, în urma simulării făcute de Football Rankings
Fără posibilitatea să mai acumuleze puncte până în sezonul viitor, CFR Cluj va avea 19.000 puncte, iar oltenii 6.500.
Nu am mai avut 3 echipe în grupe de 14 ani
Ultima dată când România avea 3 echipe în faza grupelor se întâmpla în sezonul 2011-2012. Atunci, Oțelul Galați participa în Liga Campionilor, în timp ce Rapid, FC Vaslui și FCSB participau în Europa League. Conference League nu exista în acel moment. Doar FCSB trecea de grupe și era eliminată în șaisprezecimi.
Recordul de echipe românești în grupe datează din sezonul 2009-2010. Unirea Urziceni participa în Liga Campionilor, iar Timișoara, Dinamo, FCSB și CFR Cluj în Europa League.
Următorul meci european pentru fotbalul românesc va fi cel dintre FCSB și Qarabag. Campioana României se va deplasa în Azerbaijan pentru meciul care se va juca joi, 23 octombrie, de la 19:45. FCSB se clasează pe 10, cu 11 puncte.
COMMENTS