Victorie la scor de neprezentare pentru PAOK! Răzvan Lucescu, aproape de lider

HomeSport

Victorie la scor de neprezentare pentru PAOK! Răzvan Lucescu, aproape de lider

Articol de Tudor Belivacă - Publicat duminica, 23 noiembrie 2025 21:37 / Actualizat duminica, 23 noiembrie 202

Gabriela Ruse, victorie senzațională cu Bianca Andreescu. Salt imens în clasamentul WTA
Victorie pentru Juventus la debutul lui Tudor, 1-0 cu Genoa
SuperLiga: FCSB, victorie uriașă în fața rivalei Dinamo. Reușita de senzație a lui Baba Alhassan a făcut diferența. Stipe Perica, ratare imensă la 1-1

Articol de Tudor Belivacă – Publicat duminica, 23 noiembrie 2025 21:37 / Actualizat duminica, 23 noiembrie 2025 21:58

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu a trecut la pas de Kifisia, scor 3-0, în etapa #11 din Super League.

În urma acestei victorii trupa românului s-a apropiat la două puncte de liderul Olympiakos.

PAOK a trecut la pas de Kifisia și ține aproape de Olympiakos: Taison a strălucit în repriza secundă

Trupa lui Răzvan Lucescu a început în ofensivă partida de pe Toumba. Cu toate acestea, deschiderea de scor a venit în finalul primei reprizei printr-un autogol al lui David Simon, jucătorul celor de la Kifisia.

Echilibrul partidei s-a rupt în repriza secundă în minutul 73. Hugo Sousa, jucătorul celor de la Kifisia, a încasat al doilea galben și a fost eliminat. Primul cartonaș îl primise la doar un minut după starul reprizei secunde.

În repriza secundă, brazilianul Taison a strălucit pentru formația lui Răzvan Lucescu. Brazilianul a înscris o „dublă” în finalul partidei. Prima dată a lovit în minutul 88 pe contraatac din pasa lui Zivkovic, fotbalist implicat și în autogolul lui David Simon.

Ultimul gol al partidei a venit în minutul 90+3 tot pe axa Taison – Zivkovic. Până la această partidă, fotbalistul brazilian al celor de la PAOK mai marcase doar o singură dată în acest sezon competițional.

  • Pentru echipa condusă de pe bancă de Răzvan Lucescu urmează duelul cu Brann din faza principală Europa League. Meciul a fost programat pe 27 noiembrie de la ora 19:45. Următorul meci din campionat va fi duminică, 30 noiembrie, în fața celor de la Levadiakos, locul 5 în clasament.

PAOK este la doar două puncte în spatele liderului Olympiakos

Cu aceste trei puncte PAOK rămâne pe locul 2 în clasamentul Super League și e în urmărirea celor de la Olympiacos. Cele două formații s-au întâlnit deja în turul acestui campionat. Atunci echipa lui Răzvan Lucescu a reușit să se impună cu 2-1.

Victorie la scor de neprezentare pentru PAOK! Răzvan Lucescu, aproape de lider

COMMENTS