Acest World Cup 2026 putea merge prost din zeci de motive. Se derulează pe timpul a trei conflicte armate de proporții, c
Acest World Cup 2026 putea merge prost din zeci de motive. Se derulează pe timpul a trei conflicte armate de proporții, cu o clasă de politicieni avizi de publicitate și sub o conducere a FIFA compromisă în ochii suporterilor. Dar fotbalul a reușit, din nou, să unească milioane de oameni dintr-o lume dezbinată. Iar ultimele două sferturi de finală au intrat în legenda sportului.
O noapte albă, noapte magică s-a întins sâmbătă spre duminică peste ochii întredeschiși ai lumii. Toate fusele orare s-au redus la unul singur: cel al Campionatului Mondial, cum au scris colegii de la GOLAZO.
La Norvegia – Anglia și la Argentina – Elveția, sportul a dovedit încă o dată că șterge asperitățile, dar păstrează diferențele de stil, diferențe din care erupe frumusețea. La Kiev, în Gaza, la Moscova și la Teheran se aud alarme aeriene, dar ceva ne mai ține încă împreună.
Incredibilul joc de pase al Norvegiei
În primul meci, norvegienii și englezii s-au aruncat, la Miami, cu pieptul înainte într-o încercare pe viață și pe moarte, derulată la 44 de grade Celsius.
Britanicii au dominat primele 30 de minute. Însă neașteptat, ei au cedat apoi controlul. Nu au făcut-o voluntar, ci pentru că Norvegia reușește un joc uluitor de posesie. Pur și simplu, nordicii nu dau mingea unei echipe a Angliei alcătuită de staruri ale fotbalului.
Vedetele asistă preplexe la posesia sufocantă a Norvegiei. Martin Ødegaard, căpitanul scandinavilor, jucătorul lui Arsenal, face pur și simplu ce vrea pe teren. E peste tot. Driblează, coordonează, impune ritmul. „Stângul” lui Ødegaard amintește de vraja paselor prin care Hagi, un alt stângaci de geniu, ridica tribunele din SUA în picioare, la Mondialul din 1994.
Goluri și faze decisive, „întoarse” de VAR
Meciul de la Miami e minunat. Norvegienii marchează primii, dar sunt egalați repede. Mai departe, vikingilor li se anulează un gol, iar englezilor li se ia un penalty, după analiza VAR. Ambele decizii au fost reveniri corecte la ce se întâmplase pe teren și arbitrul nu văzuse, inițial.
Se joacă unparalleled, deschis și sportiv de ambele părți. Densitatea execuțiilor de clasă depășește orice așteptare.
Tu, ca telespectator sub conul de aer condiționat, nu poți ține ritmul fazelor reușite de sportivii prinși în iadul de căldură. In-cre-di-bil! Jocul amintește de un moment legendar, descris de marele Ioan Chirilă în „Frumoasele noastre duminici”, tot la un Campionat Mondial.
„Nu mai dați reluări, că pierdem fazele!”
Chirilă se afla în drum spre Mondialul din Mexic 1986. Zbura spre Mexic, pe ruta București – Praga – Havana – Mexico Metropolis. În aeroportul din Havana, a văzut la TV meciul URSS – Ungaria. Ungurii erau mari favoriți. Dar rușii jucau incredibil de bine, astfel încât se succedau instant fazele de atac.
Celebrul comentator georgian Maharadze, care comenta pentru televiziunea din URSS, a spus: „Aproape că-mi vine să-i rog pe mexicani să nu mai dea reluări că pierdem golurile”. URSS a bătut favorita cu 6-0, una din marile suprize ale fotbalului. Cam așa de deschis se joacă la Norvegia – Anglia, spre lauda ambelor echipe.
Norvegia continuă să domine, dar scorul rămâne 1-1. Forța fizică a fotbaliștilor de azi îngheață tabela altfel decât pe vremea descrisă de Ioan Chirilă.
Se ajunge ca, spre finalul primelor 90 de minute, unul dintre comentatorii Antenei de la Miami, Felix Drăghici, să anunțe un incredibil 5-1 la șuturi la poartă în favoarea nordicilor. Practic, Anglia a „cadrat” doar golul pe care l-a înscris.
Cu acest 1-1 se intră în prelungiri.
Lacrimile de remușcare ale lui Nyland
Și, în prelungiri, din senin, sportul întoarce dă de pereți cu zarurile destinului. E ca în viață. Nu pierzi până nu pierzi. Englezii se trezesc. Ei înscriu prin Bellingham, cel care speculează în forță o eroare a portarului Norvegiei.
E 2-1 pentru Anglia și Norvegia se surpă. Iese și Haaland, care e epuizat. Tot lucrul mecanic consumat de această echipă scandinavă care joacă precum Brazilia se întoarce împotriva sa.
Nordicii nu mai au puterea din primele 90 de minute. Încearcă, dar nu reșusesc să egaleze. Fluierul final propulsează Anglia spre cer și Norvegia în iarbă.
Portarul Nyland plânge la final, din cauza gafei. Nyland e consolat și de coehipieri și de adversari. Niciun meci nu se pierde și nu se câștigă de unul singur. Începe Argentina – Elveția.
1-0 pentru Argentina, înscrie Mac Allister din centrarea lui Messi
Al doilea sfert al nopții a început total diferit. Argentina este singura reprezentantă a Americii de Sud rămasă în cursă. Singura șansă pentru continentul unde a început totul, cu Cupa Mondială din Uruguay 1930, de a spera în continuare.
Trec doar 10 minute din Argentina – Elveția și Messi îi oferă un aid lui Mac Allister ocazia să înscrie cu capul, dintr-o grămadă de jucători aflată în plutire, în careul elvețienilor.
Europenii nu se regăsesc. Au un început modest. Argentina e mai bună. Meciul se scurge tensionat, încrâncenat.
1-1 după o acțiune neiertătoare a Elveției
A doua repriză are total o altă survey. Elvețienii se duc în atac, cu lansări directe, pase verticale, ca și cum aleargă pe pantele munților lor fără sfârșit. Și egalează! În minutul 67, ei reușesc un un doi de pase și Ndoye intră în careu pe partea stângă și trag pe sub portarul argentinian.
După nici cinci minute, elvețienii cad la pământ, dar nu pentru că au luat gol, ci pentru că rămân în 10, când Embolo este eliminat.
Cum rămân elvețienii în 10
Este penalizat pentru una dintre cele mai proaste idei pe care o poate avea un jucător la acest nivel, unde VAR vede tot: Embolo simulează un fault.
Și, pentru că mai avea un cartonaș galben, vârful de atac al Elveției mai ia unul, și vede „roșu”. Iese de pe teren. Inițial, adversarul său primise galben, dar pe VAR s-a văzut clar că elvețianul simulase! Este 1-1.
Messi trage uluitor cu piciorul drept
Deși cu un om în minus, Elveția atacă pentru a nu fi atacată. Meciul e iute. Ritmul îți ridică pulsul. Sau poate oboseala unei nopți albe îți ridică pulsul. Messi se aruncă peste adversari, dar e blocat. În Kansas, superstarului Argentinei nu îi iese prea mult. Mai sunt 10 minute, greu de trăit pentru ambele echipe, dar și pentru suporterii neutri. Se joacă atât de tare încât ai impresia că sunt nu ultimele, ci primele 10 minute.
Messi încearcă și un lob, dar mingea e capturată de portar.
Minutele curg greu și incongruent cu ce ai aștepta. În loc să stea la cutie, în propriul careu, elvețienii mută jocul ori de câte ori pot.
În minutul 89, Mac Allister ratează uluitor după ce a primit o centrare efectuată cu riscul unei accidentări. Mac Allister bagă capul „la sacrificiu”, un elvețian ridică și el gheata, nimeni nu mai cruță nimic. Ratare!
În minutul 90+2 e rândul lui Messi să renunțe la conformism. Își face minge pe stângul, blocajul elvețian se așteaptă să șuteze, dar argentinianul trage uluitor cu dreptul, piciorul său slab. Mingea trece atât de aproape, încât își lasă ADN-ul pe stâlpul porții. Tribunele pline de argentinieni își duc mâna la ochi ca să nu revadă prin ce șansă a trecut echipa lor.
Mai sunt două minute până la prelungiri. Argentina forțează. Vrea să tranșeze. Nu mai are luciditate și elvețienii își bagă la propriu dinții în orice minge care le ajunge în preajma careului. E 1-1 și vom avea prelungiri.
Cu ultimele forțe
Încep prelungirile acestui meci cu tensiune uriașă. Este 10 noaptea în Kansas Metropolis, miezul nopții în Buenos Aires, 5 dimineața la Zurich, iar în România soarele a răsărit de 10 minute.
Dar nu contează decât un singur fus orar: cel de acolo, din Kansas Metropolis, orașul gazdă, care pătrunde tensionat către duminică. Argentina domină. Se simte omul în plus pe fundalul oboselii colective, a ambelor echipe.
Dar favoriții nu au mari ocazii, cele două trupe sunt realmente ca doi boxeri de categorie grea, care se sprijină, transpirați și gâfâind unii de alții. Se termină prima repriză de prelungiri.
Meciuri mai lungi decât maratoanele
Pauza e din cea scurtă. Echipele nu mai merg la vestiare, e ultima pauză de hidratare. Urmează ultimele 15 minute a unei nopți care a început la miezul nopții și continuă după 6 dimineața. Fotbalul a ajuns mai lung decât maratonul.
La Jocurile Olimpice de la Paris 2024, campionul etiopian Tamirat Tola a câștigat cursa de maraton în 2 ore și 6 minute. Fiecare meci din această noapte a durat mai mult.
Elvețienii nu renunță. E o stâncă echipa lui Murat Yakin, antrenorul care a muncit cinci ani ca să ajungă aici. Fiecare contraatac al lor strecoară o pană care cască frică în tribuna argentiniană.
Alvarez reușește un gol la vinclu
Suntem în minutul 110 sau 6 și jumătate ora României, cum preferați. Se va ajunge la penaltyurile de departajare? Dar nu, Argentina nu vrea asta. În minutul 113, un șut în adverse, la vinclu, reușit de Alvarez face 2-1 pentru argentineni! Tribuna argentiniană începe să cânte. La Buenos Aires se zguduie geamurile caselor.
A o mia oară, elvețienii o iau de la capăt. Ce tărie de caracter, ce diferență, totuși, între majoritatea echipelor de la acest Campionat Mondial și echipa noastră națională! E păcat că nu suntem aici, dar, într-un fel, suntem în alt timp al organizării, pasiunii și valorii decât echipele de World Cup.
În inferioritate pe tabelă și cu deficit numeric, elvețienii forțează Argentina să se apere în aceste ultime secvențe, memorabile, precum tot ce s-a întâmplat la Miami și la Kansas Metropolis.
Riscul e imens pentru elvețieni și fotbalul nu iartă. Cu trei minute înainte, argentinienii scapă ei pe contraatac. Se aleargă uluitor, ca și cum ai sprinta la maraton. Și Lautaro Martinez înscrie, face 3-1! Argentina e în semifinala cu Anglia! Se va juca miercuri. Iar marți va fi cealaltă semifinală: Franța – Spania, războiul de 100 de ani în fotbal.
Frumoasele noastre duminici
Se aude fluierul arbitrului. 3-1 pentru Argentina. E aproape 7 dimineața. Noaptea albă s-a încheiat, dar miracolul sportului va continua.
Să sperăm că reușim să adormim. Vom rata dezbinarea care va reîncepe în curând pe rețelele sociale. Va fi multiplicată de algoritmii care nu dorm niciodată, algoritmi care premiază ostilitatea. Această pulsiune a scindării e cea pe care nu o simțim când se joacă fotbal. E darul lui „împreună”.
Vom visa, ca orice microbiști, cum i-am dat pasa de gol lui Messi. Soarele se ridică peste cartiere. Începe una dintre „frumoasele noastre duminici”.
COMMENTS