România a calificat sâmbătă echipele Under-19 (masculină şi feminină) şi Under-15 (masculin) în optimi
România a calificat sâmbătă echipele Under-19 (masculină şi feminină) şi Under-15 (masculin) în optimile de finală ale Campionatelor Europene de tenis de masă pentru juniori de la Gondomar (Portugalia), potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă.
La U19 masculin, România a câştigat Grupa B cu şase puncte, după victorii cu Polonia (3-2), Belgia (3-1) şi Cehia (3-1).
Contra Cehiei, Robert Istrate i-a învins pe Jan Skalda cu 3-0 (11-7, 11-3, 11-3) şi pe Jindrich Moravek cu 3-2 (11-4, 11-6, 10-12, 6-11, 11-6). Andrei Ţîbîrnă a adus celălalt punct al tricolorilor, după 3-2 (10-12, 11-7, 11-8, 8-11, 11-7) cu Martin Vaigl. Robert Podar a pierdut meciul cu Jindrich Moravek cu 0-3 (8-11, 6-11, 11-13).
La Under-19 feminin, România a obţinut victorii pe linie în Grupa B, 3-2 cu Ucraina, 3-0 cu Belgia şi 3-0 cu Turcia.
Contra Belgiei, Bianca Mei-Roşu a învins-o pe Kathe De Meyer cu 3-0 (11-5, 11-6, 11-6), Alesia Sferlea a trecut de Lilou Massart cu 3-0 (11-9, 11-9, 12-10), iar Patricia Stoica a dispus de Lily Laffineur cu 3-0 (11-7, 11-1, 11-9).
În meciul cu Turcia, Bianca Mei-Roşu a dispus de Aybuke Simsek cu 3-1 (11-5, 9-11, 11-3, 11-6), Alesia Sferlea a învins-o pe Busra Demir cu 3-1 (11-4, 7-11, 11-4, 11-7), iar Andreea Băiaşu a câştigat duelul cu Nil Basaran cu 3-0 (11-6, 11-8, 11-4).
La Under-15 masculin, România s-a clasat pe locul al treilea în Grupa A, cu patru puncte, după 1-3 cu Spania, 3-0 cu Anglia şi 2-3 cu Franţa.
În meciul cu ”Les Bleus”, David Toro a adus punctele tricolorilor, după 3-1 (13-11, 6-11, 11-4, 11-9) cu Nolan Johnston şi 3-1 (11-7, 11-9, 6-11, 11-8) cu Noah Tessier. Tudor Săftoiu a pierdut meciurile cu Noah Tessier cu 0-3 (4-11, 8-11, 4-11) şi cu Nolan Johnston cu 0-3 (7-11, 9-11, 5-11). În meciul de dublu, David Toro şi Tudor Săftoiu au cedat în faţa perechii Quentin Sandona/Noah Tessier cu 1-3 (5-11, 8-11, 12-10, 5-11).
România a trebuit să dispute un meci de baraj, în care a învins cu Ungaria 3-1, prin punctele lui David Toro, 3-1 (11-7, 11-7, 12-14, 11-5) cu Simon Zsigmond şi 3-0 (17-15, 11-4, 11-5) cu Peter Zubor. La dublu, Tudor Săftoiu şi David Toro s-au impus în faţa cuplului Peter Zubor/Simon Zsigmond cu 3-2 (7-11, 8-11, 11-6, 11-5, 11-9). În alt meci, Mihai Iordan a cedat în faţa Peter Zubor cu 1-3 (8-11, 15-13, 5-11, 8-11).
La U15 feminin, România s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D, după 3-0 cu Grecia, 1-3 cu Suedia şi 1-3 cu Portugalia.
În meciul cu Suedia, singurul punct al tricolorelor a fost adus de Kariss Şerban, 3-2 (11-4, 11-2, 7-11, 7-11, 11-9) cu Alicia Enbom. Maya Madar a pierdut meciul cu Siri Benjegard cu 0-3 (10-12, 6-11, 10-12), Kariss Şerban s-a înclinat în faţa suedezei Siri Benjegard cu 0-3 (8-11, 4-11, 4-11), iar perechea Kariss Şerban/Bianca Toma a pierdut duelul cu Nike Lundqvist/Siri Benjegard cu 1-3 (9-11, 11-9, 9-11, 8-11).
Kariss Şerban a obţinut primul punct şi în meciul cu Portugalia, 3-1 (12-14, 11-9, 11-7, 11-8) cu Irina Silva. Maya Madar a pierdut duelul cu Maria Ruivo cu 1-3 (6-11, 11-7, 7-11, 7-11), Kariss Şerban a cedat şi ea în faţa Mariei Ruivo cu 0-3 (10-12, 4-11, 11-13), iar perechea Kariss Şerban/Nadalia Ionaşcu a pierdut în faţa cuplului Maria Ruivo/Irina Silva cu 1-3 (11-8, 7-11, 11-13, 9-11).
România U15 va disputa duminică un baraj pentru optimi cu Slovenia.
La Europenele de juniori din 2025, de la Ostrava (Cehia), România a obţinut două medalii de aur, două de argint şi patru de bronz.

COMMENTS