Forțele ucrainene, în situație „critică“ în Donbas, anunță Valeri Gherasimov

HomeStiri NoiBreaking news

Forțele ucrainene, în situație „critică“ în Donbas, anunță Valeri Gherasimov

Şeful Statului Major, Valeri Gherasimov, califică drept "critică" situaţia forţelor ucrainene din Donbas. Ş

Forțele Aeriene Române au evacuat 12 copii palestinieni și 36 de aparținători răniți din Israel
VIDEO Forțele speciale ucrainene au publicat imagini cu momentul în care capturează un nord-coreean / Ce au spus soldații lui Kim Jong Un care luptau alături de ruși după ce au fost făcuți prizonieri
Forțele Aeriene Române au evacuat 12 pacienți palestinieni din Gaza. Cinci dintre ei vor fi tratați la două spitale de copii din București

Şeful Statului Major, Valeri Gherasimov, califică drept „critică” situaţia forţelor ucrainene din Donbas.

Şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, a afirmat joi că situaţia din regiunea Donbas a devenit „critică” pentru forţele ucrainene în faţa avansului trupelor ruse, informează EFE și Agerpres.

„Situaţia din Donbas devine critică pentru forţele armate ale Ucrainei”, a declarat Gherasimov într-o reuniune cu ataşaţi militari străini.

Potrivit declaraţiilor acestuia, citate de agenţiile ruse de presă, comandamentul ucrainean a fost nevoit să desfăşoare „unităţi suplimentare în zonă” pentru a opri avansul rus.

„Cu toate acestea, aceste măsuri nu au ajutat inamicul, ofensiva rusă din Donbas continuă”, a afirmat şeful Statului Major al armatei ruse.

În acest sens, el a subliniat că armata rusă îşi concentrează în prezent principalele eforturi pentru a stabili „controlul total” asupra regiunii Donbas, precum şi asupra regiunilor Herson şi Zaporojie, care au fost anexate de Moscova în septembrie 2022.

CITEȘTE ȘI                 –                Rusia lansează amenințări după ce Kazahstanul a spus că vrea muniție NATO: Știm ce a însemnat asta pentru Kiev

Kremlinul caută să își securizeze regiunile ocupate

De asemenea, forţele ruse progresează în crearea unei „zone de securitate” în regiunile Ucrainei aflate la graniţa cu Rusia, a adăugat el.

Gherasimov a insistat că armata rusă îşi menţine iniţiativa pe câmpul de luptă în pofida ajutorului financiar şi militar acordat Ucrainei de ţările occidentale.

Totodată, el a asigurat că pe parcursul anului în curs militarii ruşi şi-au extins controlul asupra a peste 300 de localităţi din Ucraina, adică „peste 6.300 de kilometri pătraţi”, deşi experţi independenţi precum Institutul pentru Studiul Războiului estimează că suprafaţa cucerită de Moscova reprezintă mai puţin de 1% din teritoriul ucrainean.

Totodată, de la începutul războiului, trupele ruse au „eliberat o suprafaţă de aproximativ 94.000 de kilometri pătraţi”, a mai afirmat Gherasimov.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri că armata rusă va cuceri militar ceea ce a numit „teritorii istorice ruseşti” din Ucraina, dacă diplomaţia eşuează. În calitate de comandant suprem al forţelor armate, şeful statului rus a subliniat că Moscova îşi va atinge, „fără nicio îndoială, toate obiectivele operaţiunii militare speciale” care a început în februarie 2022.

COMMENTS