Indonezia: Cel puţin 18 oameni au murit în urma alunecărilor de teren din Java Centrală

HomeStiri Noi

Indonezia: Cel puţin 18 oameni au murit în urma alunecărilor de teren din Java Centrală

Alunecările de teren declanşate săptămâna trecută de ploi în două regiuni din provincia Java Centrală d

Putin şi Trump au vorbit la telefon. Liderul de la Kremlin vrea o pauză de o zi în războiul din Ucraina, șeful Casei Albe „susține inițiativa”
Cum a transformat Putin istoria în armă și de ce ea a devenit esențială în războiul împotriva Ucrainei
După doar 7 zile cu mai puțin plastic, nivelul unor substanțe asociate cu diabetul și infertilitatea poate scădea la jumătate

Alunecările de teren declanşate săptămâna trecută de ploi în două regiuni din provincia Java Centrală din Indonezia au provocat moartea a cel puţin 18 persoane, au anunţat luni autorităţile. Operaţiunile de căutare sunt în curs de desfăşurare, transmite Reuters.

O alunecare de teren produsă în oraşul Cilacap a îngropat săptămâna trecută peste zece case din satul Cibeunying, a declarat agenţia pentru gestionarea dezastrelor.

Operaţiunile de căutare şi salvare au fost dificile, oamenii fiind îngropaţi la trei până la opt metri adâncime, a precizat agenţia.

Alunecarea de teren din Cilacap a provocat moartea a cel puţin 16 persoane, alte şapte fiind date dispărute, a declarat M Abdullah, şeful diviziei locale a agenţiei de căutare şi salvare.

În zonă au fost trimise excavatoare pentru a ajuta la căutări, potrivit imaginilor difuzate luni de canalul de ştiri KompasTV.

Separat, două persoane au murit, iar alte 27 au fost date dispărute după o alunecare de teren produsă sâmbătă în regiunea Banjarnegara din Java Centrală, a declarat luni agenţia pentru gestionarea dezastrelor. Până la 30 de case şi ferme au fost avariate, a precizat agenţia.

Sezonul ploios din această ţară din Asia de Sud-Est a început în septembrie şi va dura probabil până în aprilie, existând un risc ridicat de precipitaţii extreme şi de inundaţii, a indicat agenţia de meteorologie.

COMMENTS