Isterie la sosirea lui N’Golo Kante la Fenerbahce!

HomeStiri NoiSport

Isterie la sosirea lui N’Golo Kante la Fenerbahce!

Articol de Tudor Belivacă - Publicat miercuri, 04 februarie 2026 23:28 / Actualizat miercuri, 04 februarie 202

Mihai Teja, discurs tăios după egalul cu CFR: „Fără transferuri ne mișcăm ca broasca țestoasă. Cine arbitrează, VAR-ul?”
Campioanele de la Madrid, ieșire rapidă de pe tabloul turneului WTA 1000 de la Cincinnati
Sportul, fenomen social: exemplele Insulele Feroe, Bodo/Glimt și Giannis Antetokounmpo

Articol de Tudor Belivacă – Publicat miercuri, 04 februarie 2026 23:28 / Actualizat miercuri, 04 februarie 2026 23:39

N’Golo Kante (34 de ani), cel mai nou transfer al celor de la Fenerbahce, a ajuns la Istanbul, iar fanii echipei din Turcia au luat cu asalt aeroportul și străzile pentru a-l întâmpina pe francez.

Francezul a venit cu un avion privat din Arabia Saudită la Istanbul și a aterizat pe aeroportul Sabiha Gokcen. La ieșirea din terminal, N’Golo Kante a fost întâmpinat de sute de oameni.

VIDEO. N’Golo Kante a ajuns la Istanbul: o mare de oameni l-a așteptat la ieșirea de pe aeroport

Fenerbahce a confirmat transferul lui N’Golo Kante în timpul nopții trecute, dar sosirea fotbalistului a fost întârziată din cauza unor probleme administrative. În această seară francezul a ajuns, iar fanii celor de la Fenerbahce au venit la aeroport pentru a-l întâmpina pe campionul mondial cu Franța. Conform celor de la fanatik.tr, sute de fani l-au așteptat pe francez la aeroport.

Transferul său la Fenerbahce a fost unul cu peripeții. Clubul din Istanbul a emis un comunicat la finalul perioadei de mercato, înainte ca mutarea să fie oficială, în care explica faptul că Al Ittihad nu a introdus corect în sistemul FIFA datele, iar transferul nu poate fi realizat. Ulterior, FIFA a acceptat, în cele din urmă, transferul, iar N’Golo Kante a ajuns la Istanbul.

N’Golo Kante, în vârstă de 34 de ani, a ajuns la Al-Ittihad de la Chelsea în 2023, după ce a câștigat Liga Campionilor, Premier League și Europa League cu echipa de pe Stamford Bridge. S-a alăturat echipei din capitala Angliei de la Leicester City în 2016, după ce a condus „vulpile” spre unicul trofeu Premier League din istoria clubului.

Kante a făcut parte și din echipa națională a Franței care a câștigat Campionatul Mondial din 2018. Mijlocașul defensiv are 65 de meciuri pentru naționala Franței și a marcat de două ori în tricoul „Cocoșului galic”.

  • Este cotat de site-urile de specialitate la 4,5 milioane de euro.

COMMENTS