Kim Jong Un, atac la oficiali de rang înalt în stat la o reuniune a partidului unic din Coreea de Nord. I-a acuzat de „rele practici”

HomeStiri Noi

Kim Jong Un, atac la oficiali de rang înalt în stat la o reuniune a partidului unic din Coreea de Nord. I-a acuzat de „rele practici”

 Liderul nord-coreean Kim Jong Un a criticat oficiali de rang înalt ai aparatului de stat şi le-a cerut să-şi corecteze "rel

Mormânt vechi de 5.000 de ani, descoperit pe șantierul pasajului de la Băicoi
Doi români au furat mii de euro de la un şofer de TIR în Ungaria
Celebra marmotă care ‘prezice’ vremea și-a văzut umbra de Ziua Cârtiței. Cât ar mai dura iarna

 Liderul nord-coreean Kim Jong Un a criticat oficiali de rang înalt ai aparatului de stat şi le-a cerut să-şi corecteze „relele practici”, în timpul unei reuniuni importante a partidului unic din Coreea de Nord.

Kim Jong Un, președintele Coreei de Nord FOTO: AFP

Kim Jong Un, președintele Coreei de Nord FOTO: AFP

Liderul a condamnat „punctul de vedere ideologic eronat şi atitudinea pasivă şi iresponsabilă la locul de muncă a anumitor cadre şi oficiali de rang înalt”, a relatat KCNA.

Ei trebuie să demonstreze „o mai mare încredere” şi „un mai mare curaj” în ceea ce priveşte „viitorul cauzei şi a luptei noastre”, a declarat Kim Jong Un, potrivit aceleiaşi surse, scrie Agerpres.

Potrivit KCNA, Partidul Muncitorilor din Coreea a raportat recente „abateri” disciplinare – un eufemism folosit în general pentru a desemna fapte de corupţie.

Aceste „rele practici (…) trebuie corectate„, a subliniat liderul, potrivit KCNA.

În cadrul reuniunii de trei zile, care s-a încheiat joi, Kim Jong Un a lăudat, de asemenea, angajamentul soldaţilor nord-coreeni alături de trupele ruse în lupta împotriva Ucrainei. Ei „au arătat lumii prestigiul armatei noastre şi al statului nostru (…) un adevărat protector al justiţiei internaţionale”, a declarat liderul nord-coreean, citat de KCNA.

Cel puţin 600 de soldaţi nord-coreeni au murit luptând împotriva forţelor ucrainene, iar alte câteva mii au fost răniţi, conform estimărilor sud-coreene.

COMMENTS