Politologul Ana Maria Albulescu explică, pentru „Adevărul”, cum a reușit Estonia să scape de birocrație și
Politologul
Ana Maria Albulescu explică, pentru „Adevărul”, cum a reușit
Estonia să scape de birocrație și cum a transformat digitalizarea
într-o armă geopolitică, devenind inclusiv gazda Centrului de
Excelență al NATO pentru Apărare Cibernetică.
Estonia a reușit să neutralizeze majoritatea atacurilor cibernetice ale rușilor. FOTO: Frepik
Cu
o populație care depășește cel mult cumulul a trei
județe românești medii, Estonia a devenit în ultimii ani nu numai
o campioană absolută a digitalizării pe continent, ci și un
veritabil scut cibernetic și un etalon în fața amenințărilor
hibride ale Moscovei. În tot acest timp, mai la sudul Europei, tot pe
flancul estic al NATO, România eșuează lamentabil în tentativele
sale de digitalizare, indiferent de numele politicilor care se
succed la Palatul Victoria sau în masiva clădire a Parlamentului.
Dacă
Estonia este privită admirativ inclusiv de la Paris sau Berlin,
surclasând inclusiv Franța și Germania la aceste capitole,
Bucureștiul rămâne la coada Europei și pare
condamnat să își
poarte mult timp de acum simbolic și administrativ „dosarul cu
șină” prin fața ghișeelor sufocate și a unei birocrații care
pare adesea de neclintit, la marginea estică a Uniunii Europene. Iar dacă balticii au arătat că există o cale de a eradica
hățișul administrativ prin tehnologie și implicare, România pare
că se străduiește să demonstreze exact contrariul. Politologul
român Ana Maria Albulescu, specialist în spațiul ex-sovietic la
University of Tartu, în Estonia, explică, într-o analiză pentru
„Adevărul”, mecanismele din spatele acestui miracol tehnologic
și oferă o radiografie a restanțelor
majore pe care Bucureștiul trebuie să le recupereze în
acest domeniu critic.
Minunea
din Baltica: Totul pe un singur cip
Contrastul dintre realitatea
cotidiană din România și cea din Estonia este izbitor la
nivel instituțional. În timp ce autoritățile de la București
invocă în mod constant lipsa digitalizării ca scuză principală
până și pentru ineficiența fiscală proverbială a României,
colectarea slabă sau blocajele administrative, Tallinnul a trecut la fapte în loc să se lamenteze. Totul a început de la firul ierbii, de la simplul cetățean. Ana Maria Albulescu arată cum un card de identitate, respectiv cartea de identitate locală, rezolvă
absolut totul în relația zilnică cu statul și cu sectorul privat.
„Un lucru
foarte de apreciat în Estonia este faptul că ei au investit foarte
mult în domeniul tehnologiei, ceea ce nu văd de ce în România nu
ar putea fi prioritizat în domeniul tehnologiei și limitarea
birocrației. Cred că lucrurile ar merge mult, mult mai bine în
România dacă am profita de faptul că avem atâția oameni bine
pregătiți în domeniul IT. Haideți să le dăm o șansă să facă
ceva simplu, să-i punem la treabă. În Estonia, absolut totul este
foarte digitalizat. Vă dau doar un exemplu. Absolut orice faci în
Estonia, ai un card, cum este buletinul românesc, și de la munca de
birou, unde ai o tastatură în care introduci acel card pentru a-ți
updata marea majoritate a sistemelor informatice până la mersul la
farmacie, acel cart este valabil. Dacă am ajunge și noi să avem
așa ceva, probabil ne-am fi departe”,
spune experta.
Politologul Ana Maria Albulescu e cercetătoare la University of Tartu. FOTO: Arhivă personală
Spre comparație, în România s-a încercat
implementarea unui nou card în locul vechilor acte de identitate
ușor falsificabile, dar de la startul proiectului pilot, la
Cluj-Napoca, și până la o adoptare la scară largă au trecut ani
de eșecuri lamentabile. Rând pe rând autoritățile au invocat fie
lipsa materialelor din care se fac cardurile de identitate, fie alte
motive, deși Uniunea Europeană a asigurat inclusiv
finanțarea, cel puțin pentru prima parte a proiectului.
În
Estonia, în schimb, acest card unic de identitate personal servește
deja de ani de zile pentru o serie de acțiuni, pornind de la logarea
securizată la birou pentru actualizarea sistemelor informatice
interne, până la ridicarea instantanee a rețetelor compensate
direct de la farmacie.
În Estonia, blocajele absurde de
tipul celor din România, unde Agenția Națională de Administrare
Fiscală (ANAF) se plânge public că este incapabilă să recupereze
banii și prejudiciile datorate de firme invocând tocmai lipsa
digitalizării, sunt pur și simplu de neconceput. Fiecare cetățean
și fiecare entitate juridică sunt identificate și monitorizate
extrem de clar în fața legii prin intermediul acestui instrument
digital integrat, ceea ce elimină complet zonele gri generate de
fragmentarea bazelor de date cu care instituțiile noastre încă se
luptă, într-o perioadă în care cărțile de identitate cu cip
abia pornesc la drum în România.
„Cred
ca în Estonia o astfel de situație este rezolvata prin cardul unic
personal prin care fiecare cetățean este identificat în fata
legii”, punctează Ana Maria Albulescu.
„Acest
lucru ar fi un model de urmat pentru România în ideea că dacă parcurgi
un drum de dezvoltare pe un anumit domeniu noi oportunități
economice se pot ivi. Tallinn deși un oraș mic este un centru
european vibrant. Nu vad de ce Bucureștiul nu ar putea deveni în
viitor un punct de atracție datorita digitalizării. România ar
trebui sa susțină mai mult industria IT pentru a face acest lucru
posibil”, mai spune ea.
Serverele
ca scut în fața amenințărilor hibride
Această transformare tehnologică
profundă nu reprezintă însă doar o metodă modernă de
simplificare a vieții de zi cu zi pentru cetățeni, ci a devenit
de-a lungul anilor o componentă vitală de securitate națională și
o adevărată armă geopolitică, un adevărat scut în regiunea
Baltică.
Alegerea capitalei estoniene ca sediu central pentru
Centrul de Excelență al NATO pentru Apărare Cibernetică și
pentru înființarea, în anul 2011, a Agenției Europene pentru
Gestionarea Sistemelor Informatice, cunoscută sub numele de eu-LISA,
nu a reprezentat o simplă coincidență, ci o recunoaștere internațională a unei viziuni strategice pe termen lung. Estonia a
înțeles mult înaintea altor state europene că războiul modern și
agresiunile geopolitice se poartă în mod direct inclusiv în
servere și în spațiul virtual.
În
contextul atacurilor cibernetice masive orchestrate de Federația
Rusă împotriva statelor democratice, inclusiv cele resimțite în
timpul proceselor electorale recente când România a fost
vulnerabilizată serios, estonienii au demonstrat o reziliență și
o capacitate de răspuns cu totul diferite.
Dezastrul din spatele corvetelor blocate: Un general NATO explică de ce am ajuns la „momentul T0” și ce bani pierdem
Spre deosebire de clasa
politică de la București, unde amenințarea hibridă a Rusiei nu a
fost luată pe deplin în serios până la izbucnirea războiului din Ucraina, Tallinnul s-a aflat într-o stare de alertă
și pregătire permanentă încă de la redobândirea independenței,
fiind mult mai bine echipat pentru a gestiona, izola și respinge
eficient agresiunile de natură cibernetică. România ar putea și
ar trebui să profite de experiența Estoniei, dar și de banii
europeni ce i-au fost alocați pentru a implementa la o scară largă
digitalizarea. Ana Maria Albulescu vorbește despre o lecție pe care
România ar trebui să și-o însușească, pornind de la expertiza
Tallinnului.
„Cred
că noi nu am luat prea în serios amenințarea Rusiei până la
războiul din Ucraina. Estonia a fost mereu pregătită pentru așa
ceva”, rezumă ea cauzele care au stat la baza eficienței
balticilor și au făcut diferența față de o Românie încremenită.
Educația
de top, motorul din spatele tehnologiei
În plus, performanțele
administrative, economice și de securitate ale Estoniei sunt direct
proporționale și strâns legate de un sistem educațional extrem de
solid și adaptat vremurilor actuale. La polul opus, România nu
reușește să găsească soluții pentru o reforma administrației
publice, deși politicienii se întrec în declarații. Autoritățile
române au investit în aparate gigantice de propagandă politică,
nu și în idei. Astfel, în pofida declarațiilor pompoase, inclusiv
ale ultimului guvern, în România s-au înregistrat eșecuri pe
linie la acest capitol. Cea mai bună dovadă, în fața căreia
nicio propagandă nu stă în picioare, este că ultima reformă
administrativ-teritorială din România i-a aparținut regimului
comunist și a fost inițiată de Nicolae Ceaușescu, în februarie
1968, când s-a revenit la împărțirea tradițională pe județe și
s-a desființat modelul sovietic al regiunilor și raioanelor.
În
același timp, este evident că nu se poate discuta despre o
digitalizare de top la nivel global fără o populație capabilă și
instruită să utilizeze, să înțeleagă și să dezvolte aceste
tehnologii complexe.
Faptul că elevii estonieni
domină în mod constant testele PISA la nivel european și se află
ferm în top zece mondial nu este o întâmplare, ci rezultatul
direct al unei programe școlare modernizate și al unei investiții
financiare masive în educație. Această prioritizare a educației
este vizibilă deopotrivă la nivel preuniversitar și universitar,
reprezentând o abordare diametral opusă față de realitatea din
România, unde educația rămâne o temă extrem de sensibilă,
marcată de subfinanțare cronică și reforme adesea incoerente. De
altfel, toate guvernele de la București, inclusiv ultimul, au tăiat
an de an fondurile educației și a cercetării, iar orice plan de
austeritate a fost conceput de aici.
„Nu
știu dacă problema este doar digitalizarea sau și programa școlară
care poate ar trebui mai adaptată. În orice caz investiția în
educație – o altă temă sensibila în România este vizibilă, atât
la nivel preuniversitar cât și universitar”, consideră Ana Maria
Albulescu.
Cum
poate România să prindă trenul digitalizării
Pentru
ca România să iasă din acest impas istoric și administrativ și
pentru a transforma marile sale centre urbane sau capitala în puncte
de atracție europene vibrante prin tehnologie, este imperativă
asumarea unor direcții strategice clare, inspirate din modelul
baltic. O primă lecție obligatorie și imediată este atragerea
mult mai agresivă și mai eficientă a fondurilor europene
structurale destinate digitalizării instituțiilor publice. Este vorba despre un tren
de dezvoltare pe care țara noastră încă îl poate prinde dacă pe viitor va exista voință politică. Ana Maria Albulescu sugerează că cea
mai rapidă și eficientă metodă de implementare în contextul
românesc ar fi demararea unor proiecte-pilot la nivel de orașe sau
de județe, modele de succes care ulterior să poată fi scalate cu
ușurință la nivelul întregii țări.
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
„În
primul rând o lecție de urmat ar fi atragerea de fonduri europene
pentru digitalizare care poate fi urmată și acum în România. Cred
ca cea mai bună metodă ar fi proiectele pilot la nivel de oraș sau
județ. Un al doilea lucru care ar îmbunătăți situația dosarului
cu șină așa cum este numit în România ar fi recalificarea
funcționarilor publici spre noi skilluri digitale. Nu în ultimul
rând, schimbul de experiență cu Estonia ar fi bine venit”,
adaugă Ana Maria Albulescu.
În paralel, eliminarea
definitivă a dosarului cu șină necesită o recalificare profundă
și obligatorie a funcționarilor publici către noi abilități
digitale, precum și o susținere guvernamentală reală a industriei
IT interne. În prezent, deși România se mândrește cu hub-uri
tehnologice private extrem de puternice, cum este cel din
Cluj-Napoca, inițiativele rămân aproape exclusiv în zona privată,
statul eșuând în a le integra sau sprijini, mulțumindu-se uneori
chiar să le descurajeze prin măsuri fiscale incoerente.
Nu
întâmplător România, dar chiar și Uniunea Europeană, sunt mult
rămase în urma Statelor Unite și a Chinei în tot ceea ce înseamnă
tehnologie. Marile companii tech provin din cele două țări. În
același timp, state ca Singapore, Japonia, Coreea de Sud și Elveția
o iau în fața Uniunii Europene și la acest capitol.
„Problema
este că nu există politici care să susțină de la cercetare la
tot ce implică dezvoltarea tehnologiei. Știu că la Cluj-Napoca
există un adevărat Sillicon Valley al Europei, dar autoritățile
române nu au niciun merit. Nu doar că nu ajută cu nimic nici măcar
universitățile și cercetarea, dar pun piedici companiilor”,
observă românca.
Pe de altă parte, deși Estonia
votează online în siguranță de peste două decenii, lucru de
neimaginat pentru o țară ca România. Astfel, în timp ce la
Tallinn s-au căutat și găsit soluții pentru asta, în România
singura preocupare a părut să fie însăși desființarea acestei
idei, argumentându-se că o asemenea procedură ar favoriza
coruperea procesului electoral. Și din această cauză, specialiștii
avertizează că România nu este deloc pregătită în acest moment
pentru un asemenea pas major, fiind obligatorie mai întâi
consolidarea securității instituționale și a încrederii
cetățenilor după modele verificate în Occident.
„În
privința alegerilor, există o întreaga serie de exemple, inclusiv
Marea Britanie, unde astfel de modele sunt urmate. Cred că România
nu este încă pregătită pentru așa ceva”, concluzionează Ana
Maria Albulescu.
Drumul
parcurs de Tallinn demonstrează că dimensiunea redusă a unei țări
nu este un handicap, ci poate deveni o armă de dezvoltare uluitoare
dacă există lideri capabili și viziune, transformând
digitalizarea dintr-un simplu confort birocratic într-o condiție
critică de adaptare și supraviețuire geopolitică.
COMMENTS