Nicuşor Dan le-a cerut partidelor să se abţină de la declaraţii: „Să dezescaledeze retorica publică”

HomeStiri NoiBreaking news

Nicuşor Dan le-a cerut partidelor să se abţină de la declaraţii: „Să dezescaledeze retorica publică”

"Suntem evident &ici

Dan Nica a cerut în Parlamentul European soluţii concrete pentru salvarea industriei siderurgice europene
Alexander-Arnold e cerut mai devreme de Real Madrid » Condiția pusă de Liverpool
Boeing a cerut derogare de la autoritățile americane ca să mai vândă încă 35 de avioane 777F

„Suntem evident într-o criză politică. Criza asta nu a început azi. De luni de zile neînţelegerile s-au amplificat. Ce am cerut eu partidelor la discuţiile pe care le-am avut este să dezescaladeze retorica publică. Apoi să se uite la viitor şi la ce vom face, mai mult decât la trecut. Şi să se uite la soluţii mai mult decât la probleme”, a spus preşedintele, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute, miercuri, la Palatul Cotroceni.

Luni, România a intrat în criză politică

El a subliniat că în orice formulă politică, fie majoritară, fie minoritară, va fi nevoie de dialog între forţele pro-occidentale. „Dincolo de criza asta politică trebuie să asigurăm românii că avem instituţii ale statului care funcţionează”, a precizat şeful statului.

Articolul continuă după reclamă

Luni, România a intrat în criză politică, după ce Partidul Social Democrat, membru al coaliţiei de guvernare, a decis să îi retragă sprijinul prim-ministrului liberal Ilie Bolojan. În acest context, preşedintele Nicuşor Dan a chemat partidele din coaliţie la consultări. 

Redactia Observator

Redactia Observator
Like

Observator  – Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ➜

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰


Observator
» Ştiri politice
» Nicuşor Dan le-a cerut partidelor să se abţină de la declaraţii: „Să dezescaledeze retorica publică”

COMMENTS