Observator » Ştiri externe » Paradă grandioasă de Ziua Naţională a Franţei: Mesajul transmis lui Puti
Observator
» Ştiri externe
» Paradă grandioasă de Ziua Naţională a Franţei: Mesajul transmis lui Putin şi Trump. Au defilat şi români
Franța a organizat azi o parada militară grandioasă de Ziua Națională, pe Champs-Elysees, la ultima ceremonie de 14 Iulie prezidată de Emmanuel Macron, într-o demonstrație de sprijin pentru Ucraina și de forță militară europeană. A fost menită să demonstreze „reînarmarea strategică a Franței și trezirea strategică europeană”.
La eveniment au participat peste 6.600 de militari, sute de vehicule și zeci de aeronave, alături de lideri europeni și reprezentanți ai NATO. Parada a fost deschisă de 500 de militari din țările membre ale „Coaliției de Voință”, inclusiv militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din România, dar și 25 de soldați ucraineni.
Tema paradei militare a fost „trezirea strategică a Europei”
Articolul continuă după reclamă
Cea de-a zecea și ultima paradă militară de 14 Iulie prezidată de Emmanuel Macron s-a dorit a fi una masivă, în onoarea Ucrainei și a aliaților săi, în principal europeni. A fost o ediție-record, cu peste 6.600 de militari care au defilat pe jos pe Champs-Elysees, față de 5.600 anul trecut, 130 de aeronave și 315 vehicule, cu 30% mai multe decât în 2025.
În acest an, ceremoniile, care marchează luarea cu asalt a Bastiliei pe 14 iulie 1789, în timpul Revoluției Franceze, nu au fost dedicate doar Franței. Trupe și avioane militare din întreaga Europă au participat la parada fastuoasă, într-o demonstrație menită să evidențieze sprijinul pentru Ucraina și forța militară europeană.
Evenimentul pare că a urmărit să transmită un mesaj atât președintelui rus Vladimir Putin, cât și președintelui american Donald Trump: Acela că Europa este unită și își asumă un rol mai important în propria apărare.
În premieră, la defilare au participat aeronave dotate cu armament care îl imită pe cel real, iar elicopterele au zburat deasupra tancurilor pentru a reproduce condiții apropiate de cele de pe câmpul de luptă, potrivit BFMTV.
Printre invitații la parada de 14 Iulie s-au numărat 30 de şefi de stat și de guvern, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, însoțit de soția sa, Olena Zelenska, cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer, secretarul general al NATO, Mark Rutte şi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
De Ziua Naţională, Franţa joacă semifinala cu Spania
7.000 de ofițeri de poliție și jandarmi au fost desfășurați la Paris și în împrejurimi pentru a asigura securitatea de Ziua Națională, dar și a semifinalei de la Cupa Mondială cu Spania, care va avea loc de la ora 22:00, în direct la Antena 1 și pe AntenaPLAY.ro. Accesul la parada de pe Champs-Elysees s-a făcut pe baza unui cod QR.
Parada a început la ora 10:21, cu cele nouă avioane Alphajet ale Patrouille de France, revenite din Statele Unite, unde au participat la sărbătorirea a 250 de ani de la Declarația de Independență. În formație „Big Nine”, ele au fost încadrate de două avioane Mirage 2000B, pilotate de echipaje franco-ucrainene.
Parada a fost mult mai impresionantă decât în anii precedenți. Au participat peste 6.600 de soldaţi, peste 300 de vehicule, dintre care aproximativ 100 de motociclete, 95 de avioane, 31 de elicoptere și 193 de cai ai Gărzii Republicane, o unitate de elită a Jandarmeriei Naționale Franceze.

COMMENTS