Băieţii s-au arătat foarte entuziasmaţi de ultima lor probă din competiţie şi de faptul că au reuşit să ajungă până în acest punct al concursului.
„Suntem la un pas de semifinală şi am ajuns aici cu destul de multe peripeţii. Am emoţii„, spune Cătălin Zmărăndescu.
Oase a fost dezamăgit de cum s-a descurcat la proba din ziua precedentă.
Articolul continuă după reclamă
„Oase e foarte motivat să iasă de pe ultimul loc„, spun colegii lui.
Fetele sunt foarte motivate şi îşi doresc să ajungă în finală. Simona, în schimb, e demoralizată.
„Dacă ar fi să plec pe ultima sută de metri, poate pentru mine n-ar fi o aşa tragedie„, explică, în lacrimi, Simona Urzică.
„La proba de ieri eu chiar am crezut că l-a curentat pe Marius chestia aia…Şi când l-am văzut că s-a dat în spate şi şi-a pus mâna la mijloc, am crezut că gata, asta e„, adaugă Simona.
Colegii îl susţin: „Poţi să stai în faţa oglinzii, să faci un pas la dreapta şi să te curenteze. E pe nerv, o durere care poate să apară fix de la mers„.
Marius Urzică se arată încrezător şi îşi doreşte să ducă proba până la capăt: „Nu am să cedez.”
Cătălin Zmărăndescu spune că îşi doreşte să câştige cuplul lui Marius, pentru că e un adevărat luptător şi o merită.

Redactia Observator
Like
Observator – Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ➜
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Observator
» Media
» Power Couple România, 17 februarie 2026. Cu ce probleme de sănătate se confruntă Marius Urzică

COMMENTS